Comedia romantică "No Strings Attached", pe primul loc în box office-ul nord-american

de Antena3.ro    |    24 Ian 2011   •   12:02
Comedia romantică "No Strings Attached", pe primul loc în box office-ul nord-american Foto: imdb.com

Filmul "No Strings Attached" (Fără obligaţii), cu Natalie Portman şi Ashton Kutcher în rolurile principale, a ocupat prima poziţie în box office-ul nord-american în prima săptămână de la lansare.Comedia romantică, ce se bazează pe povestea a doi americani care cred că pot avea o relaţie fizică fără a se îndrăgosti unul de celălalt, a generat încasări de 20,3 milioane de dolari de vineri până duminică, informează AFP.

Cel de-al doilea loc al clasamentului a fost ocupat în această săptămână de thrillerul SF "The Green Hornet - Viespea verde", care prezintă aventurile unui director de ziar, care, în timpul nopţii, se transformă într-un justiţiar ce luptă împotriva criminalilor. Filmul a generat încasări de 18,1 milioane de dolari.

Pelicula "The Dilemma/ Cum s-o dai să fie bine?", bazată pe povestea a doi buni prieteni care lucrează împreună, iar unul dintre ei descoperă că soţia celuilalt îşi înşeală partenerul, a ajuns pe locul al treilea, cu încasări de 9,7 milioane de dolari.

Trailer No Strings Attached:


Acestea sunt primele zece locuri din box office-ul nord-american:


1. No Strings Attached

2. The Green Hornet

3. The Dilemma

4. The King's Speech

5. True Grit

6. Black Swan

7. The Fighter

8. Little Fockers

9. Yogi Bear

10. TRON: Moştenirea

 

Parteneri
x close