Antena 3 CNN Actualitate Ce salariu are, de fapt, Sorin Grindeanu la ANCOM

Ce salariu are, de fapt, Sorin Grindeanu la ANCOM

Ce salariu are, de fapt, Sorin Grindeanu la ANCOM
Sursa foto: foto: gov.ro
12 Noi 2017   •   16:34

Fostul premier Sorin Grindeanu a fost numit, săptămâna trecută, în postul de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrarea şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Preşedintele PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, într-un interviu pentru expressdebanat.ro, a vorbit despre cât va câştiga fostul premier Sorin Grindeanu în funcţia de preşedinte al ANCOM.

„A reuşi să treci peste anumite resentimente, a reuşi să ierţi în politică este un lucru pe care numai marile caractere pot să-l facă. Care nu judecă totul cu duşmănie şi nu ţin supărare pe cineva zeci de ani de zile. Eu zic că Liviu Dragnea a dat aici dovadă de înţelepciune şi că l-a nominalizat pe Sorin Grindeanu pentru funcţia asta într-un moment în care Sorin Grindeanu avea nevoie de aşa ceva, iar acea instituţie, e vorba de ANCOM, chiar nu avea o conducere performantă. Cât priveşte zvonurile, vă spun că, în momentul de faţă, salariul pe acea funcţie este la nivel de secretar de stat. Aşadar, azi, căci ce va fi peste o lună nu ştiu, salariul lui Sorin Grindeanu este vreo 8 mii şi ceva de roni (lei, n.r.) în mână. Deci e mai mult decât nimic!", a declarat deputatul Ion Mocioalcă.

×
Subiecte în articol: Sorin Grindeanu
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close