Antena 3 CNN Politică Mircea Badea: "Eu dacă aş fi în locul domnului Ponta aş demisiona"

Mircea Badea: "Eu dacă aş fi în locul domnului Ponta aş demisiona"

Mircea Badea: "Eu dacă aş fi în locul domnului Ponta aş demisiona"
05 Iun 2015   •   13:37

Mircea Badea consideră că ceea ce i se întâmplă premierului Victor Ponta este o lovitură menită să atragă atenţia românilor de la celelalte subiecte importante precum DNA SRI sau Livia Stanciu.

"Prin această lovitură, DNA SRI anulează aceste teme de discuţie. Toată lumea vorbeşte ce s-a întâmplat din 2007. Sunt 8 ani totuşi. Gata, s-a terminat prin aceasta lovitură. Totul este cât se poate de făţiş" a declarat realizatorul Antena 3.

"În acest moment în România există un sistem Stalinist care rezolvă acest gen de probleme...Ceea ce se întâmplă este o rezolvare brutală pe faţă, eficientă, a problemelor pe care Înalta Curte, DNA şi SRI le aveau. Acum aceste probleme trec în plan aproape invizibil." a declarat Mircea Badea care spune că, dacă ar fi în locul premierului ar demisiona.

"Eu dacă aş fi în locul domnului Ponta aş demisiona. Tocmai pentru că opinia publică ar înţelege un adevăr până la urmă şi anume că DNA-ul acestei ţări. Eu am spus-o de mai multe ori că nu Ponta a fost prim-ministru în România ci Codruţa Kovesi."

Mircea Badea a comentat şi ieşirea publică a lui Iohannis în care îi cerea premierului să îşi dea demisia. "Poate că demersul domnului Iohannis ar fi avut un sens în sine, dar comparativ cu lipsa de reacţii în alte cazuri... Din punctul meu de vedere este pur şi simplu dezgustătoare. Cu toată dragostea, îmi e foarte greu să îl aud pe domnul Klaus Iohannis vorbind despre justiţie din postura din care se află."

Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat, anunţă DNA. Procurorii cer Camerei Deputaţilor un aviz pentru a putea începe urmărirea penală împotriva lui Victor Ponta şi pentru conflict de interese. 

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close