Președintele PNL Nicolae Ciucă a declarat sâmbătă, la depunerea candidaturii lui Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei, că nu ar fi corect "în acest moment să-i impunem un scor".
Vin informaţii noi despre locul calamitat din Slănic Prahova. Prefectura judeţului a anunţat datele ultimelor măsurători de pe strada surpată, care a dus la evacuarea a zeci de oameni.
Război în Ucraina, ziua 794. Autoritățile ucrainene spună că, în timpul nopții trecute, forțele ruse au lansat asupra teritoriului țării un atac cu mai multe tipuri de rachete, 21 dintre acestea fiind doborâte
Ne confruntăm, de multe ori, cu simptome extrem de deranjante, și nu știm ce ni se întâmplă și din ce cauză, însă în majoritatea cazurilor este vorba despre alimente care ne fac rău. Iar primele semne nu sunt cele digestive.
Postul de televiziune Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, alături de cotidianul Jurnalul, organizează, în cadrul proiectului RO 3.0, summitul "Restart & Repower România - Noua strategie energetică şi de dezvoltare".
Românii au început goana după peşte pentru sărbătoarea Floriilor. Mulţi clienţi îşi doresc un produs proaspăt, iar pentru că în pieţe este aglomeraţie, caută alternative.
Toți românii își vor primi pensiile înainte de Paște, este promisiunea făcută chiar de Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, la cererea premierului Marcel Ciolacu.
Copilul din Gorj care ar fi fost scos din ţară de un cetăţean german, cu o procură falsă a fost găsit de autorităţile din Germania şi urmează să fie adus în România.
Cristian Popescu Piedone, candidat din partea PUSL la funcţia de primar al Capitalei, şi-a prezentat programul politic, care include mai multe proiecte.
O afacere ia amploare în România. În multe oraşe din ţară au fost amenajate locații pentru oamenii dornici de mişcare. Deşi apar ca ciupercile după ploaie, tot nu sunt destule.
Turişti din România, dar şi din întreaga Europă şi chiar şi de peste Ocean poposesc la tanti Emilia, gospodina din Coşteiu de Sus din comuna timişeană Margina, acolo unde sunt răsfăţaţi cu cele mai alese preparate.