Antena 3 CNN Actualitate Băncile amendate pentru practici înșelătoare de calcul al ratelor. Președinte ANPC: ”Trebuie să recalibreze ratele obligatoriu!”

Băncile amendate pentru practici înșelătoare de calcul al ratelor. Președinte ANPC: ”Trebuie să recalibreze ratele obligatoriu!”

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 15:01 16 Mai 2023 Modificat la 16:21 16 Mai 2023

În cadrul activității sale de supraveghere a pieței, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a realizat o serie de verificări a modului în care băncile pun în practică contractele de creditare pe termen mediu și lung, cu termen de rambursare de peste 10 ani, către consumatorul-persoană fizică, în lei sau valută, precum și dacă elementele prevăzute în condițiile contractuale respectă drepturile consumatorilor. 

Până în acest moment, au fost verificați 11 operatorii economici financiari bancari care activează pe teritoriul României, la care ANPC a identificat fapte contravenționale, respectiv practici comerciale înșelătoare săvârșite de aceștia cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principal rambursat și 75% dobândă. Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă. 

"Dacă fie și unui singur consumator i-a fost dată întreaga viață peste cap, ca urmare a dorinței acestuia de a-i fi mai bine, suntem obligați să îi fim alături. 

În cazul de față, este vorba despre un număr foarte mare de consumatori ce au devenit peste noapte susținători ai unui întreg sistem bancar și mai puțin ai lor înșiși. 

Să realizezi că, la jumătatea contractului de împrumut, nu ai făcut altceva decât să plătești dobânzi și foarte puțin din credit, este o povară mare pe umerii debitorilor. Dacă lucrurile ar fi fost echilibrate, într-un mod rațional și în favoarea consumatorilor, probabil multe familii, astăzi, nu ar mai trăi o dramă financiară. 

Sub aceste aspecte, astăzi sancționate de către Autoritatea noastră, par să se ascundă și interese de grup, și o atitudine cartelară. Vom transmite și Consiliului Concurenței cele constatate de către colegii noștri pentru a face, și dumnealor, o analiză a întregii situații. 

Dacă există sedii elegante, cămătăria poate avea alt nume. 

În perioada imediat următoare voi emite ordine de încetare a acestor practici și suntem pregătiți inclusiv de o luptă în instanță pentru miile de consumatori astăzi îngenuncheați de povara ratelor" a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC. 

Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancțiunea contravențională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât și pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului. 

Aplicând această măsură, consumatorii medii pot beneficia de egalitatea dintre părțile contractului, dar se și asigură echilibrul contractual, astfel încât consumatorii să ia o decizie de tranzacționare în cunoștință de cauză și de a anticipa orice cost sau metoda de calcul înșelător. 

”Nu vorbim de o practică comercială înșelătoare ci de una incorectă. Există o diferență între aceste două teze. Dar ar trebui ca băncile, în urma emiterii unui ordin al președintelui autorității noastre, ce va fi transmis structurilor bancare imediat după ce Comisia va înainta referatul, din acel moment structurile bancare au obligația să depună diligențe de recalculare ale întregului algoritm de rambursare al unui împrumut, astfel încât să echilibreze cuantumul ratei între dobândă și corpul principal. Și asta deoarece, la acest moment, se pare că preocuparea principală a acestora a fost să acumuleze și să tezaurizeze câștigul generat de aceste împrumuturi, neluând în calcul și povara financiară de pe umerii consumatorilor.

După emiterea ordinului, acesta este obligatoriu, Deci băncile trebuie să ia în calcul recalibrarea ratelor între dobândă și creditul principal, pentru că pe măsură ce creditul principal va fi diminuat periodic, o dată cu achitarea ratelor, în mod automat și dobânda aferentă sumei împrumutate va scădea considerabil”, a mai spus Horia Constantinescu la Antena 3 CNN.

 

×
Etichete: ANPC bănci amendate
x close