Antena 3 CNN Actualitate Biberoanele din plastic, pericol pentru bebeluşi. Recomandarea specialiştilor

Biberoanele din plastic, pericol pentru bebeluşi. Recomandarea specialiştilor

Oamenii de ştiinţă au descoperit că bebeluşii care sunt hrăniţi zilnic cu biberonul înghit milioane de particule de microplastic.Un bebeluş de 12 luni înghite, în medie, 1,5 milioane de microparticule de plastic pe zi, potrivit cercetătorilor care s-au bazat în special pe numărul de biberoane vândute în 48 de ţări şi pe volumul de lapte consumat zilnic.

Biberoanele din plastic, pericol pentru bebeluşi. Recomandarea specialiştilor
de Claudia Popovici    |    24 Oct 2020   •   08:55

Un grup de cercetători de la Trinity College din Dublin, Irlanda, a studiat 10 tipuri de biberoane din plastic. Aşa au aflat că ele eliberează între 1,3 şi 1,6 milioane microparticule de plastic per litru de lichid.

Mai exact, migraţia microparticulelor din plastic are loc în timpul procesului de sterilizare ori în timpul procesului de preparare a laptelui praf din cauza temperaturilor ridicate folosite.

Dacă apa pentru prepararea laptelui este încălzită la 95 de grade Celsius, cantitatea de microparticule de plastic poate creşte, ajungând la 55 de milioane pe litru. La o temperatură a apei de 25 de grade Celsius, cantitatea poate ajunge la puţin peste o jumătate de milion, spun cercetătorii.

Specialiştii au estimat că bebeluşii înghit cantităţi diferite de particule de microplastic în funcţie de zona în care locuiesc

Copiii din America de Nord, de exemplu, consumă aproximativ 2,3 milioane de microparticule din plastic, iar în Europa numărul este de 2,6 milioane de microparticcule de plastic.

„Ultimul lucru pe care îl dorim este să alarmăm excesiv părinţii, mai ales că nu avem suficiente informaţii despre consecinţele potenţiale ale microparticulelor de plastic asupra sănătăţii copiilor”, a comentat John Boland unul din autorii studiului publicat în jurnalul Nature Food.

Pe de altă parte în Franţa, Olanda, Belgia numărul ajunge la 4 milioane de microparticule ingerate în fiecare zi.

Cum poate fi evitată înghiţirea micropartilelor din plastic

O primă soluţie ar fi spălarea suplimentară a biberonului după sterilizare de trei ori în apă rece.

Cercetătorii mai recomandă ca formula de lapte să fie preparată într-un reciepient care să nu fie din plastic înainte de a turna lichidul răcit în biberon şi evitarea agitării excesive a biberonului.

De asemenea, specialiştii recomandă evitarea introducerii biberonului în cuptorul cu microunde.

O altă variantă eficientă ar fi înlocuirea biberoanelor din plastic cu unele din sticlă, acestea din urmă având şi dezavantaje: sunt mai grele şi există riscul să se spargă.

Până în acest moment nu sunt date privind impactul asupra sănătăţii al acestei ingestii sau riscurile chimice asociate cu eventualii aditivi

"Este foarte posibil ca (particulele) să treacă pur şi simplu foarte repede prin corp”, a remarcat Oliver Jones, profesor la Universitatea RMIT din Melbourne, care nu a fost implicat în acest studiu, citat de Science Media Centre.

 

×
Subiecte în articol: bebelusi
Parteneri
Elena Mateescu anunță schimbarea drastică a vremii
x close