Antena 3 CNN Actualitate Căminul din Sectorul 6, unde era ţinut un cunoscut profesor universitar, a fost închis. Fiica lui făcuse un apel disperat la Antena 3 CNN

Căminul din Sectorul 6, unde era ţinut un cunoscut profesor universitar, a fost închis. Fiica lui făcuse un apel disperat la Antena 3 CNN

Apar noi detalii în cazul unui azil privat din Sectorul 6, acolo unde era ţinut un cunoscut profesor universitar. După lungi demersuri, cu ajutorul poliţiei şi în urma apelului disperat al fiicei la Antena 3 CNN, bătrânul a fost încredințat familiei.

Căminul din Sectorul 6, unde era ţinut un cunoscut profesor universitar, a fost închis. Fiica lui făcuse un apel disperat la Antena 3 CNN
Sursa foto: Profimedia
de Redacția Antena 3 CNN    |    12 Aug 2023   •   21:28

Reamintim că acest caz a ajuns în atenţia opiniei publice după ce fiica profesorului universitar a lansat o serie de acuzații grave la adresa conducerii azilului privat din Sectorul 6.

Aceasta a vorbit la Antena 3 CNN, despre situaţia prin care a trecut cu tatăl ei. Mai exact, femeia spune că ar fi încercat să își ia părintele pentru a-l duce la un control medical, însă nu i-a fost permis acest lucru.

În cele din urmă a reușit să îl ia de acolo, însă doar după intervenția poliției.

"Poliția a constatat că acest individ, acest director, l-a sechestrat pe tatăl meu în interiorul azilului", a spus femeia, adăugând că directorul respectiv nu i-a permis accesul decât în schimbul unei sume de bani. (...) L-am dus pe 28 iunie, am plătit suma care era stipulată în contract pe luna iulie și a rămas să vin să-l iau pe data de 11 august, când m-am prezentat acolo și mi s-a cerut o altă sumă de bani în schimbul accesului la tatăl meu", a spus ea.

În acest context, "în continuarea verificărilor, polițiștii Secției 21, din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, au acționat împreună cu reprezentanți din cadrul DSP, DSVSA, APISMB, ANPC, ITM și o echipă din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București - Ilfov, în vederea efectuării unor activități de control, la centrul de îngrijire pentru persoane vârstnice, din Sectorul 6. În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate mai multe sancțiuni contravenționale și a fost dispusă măsura de suspendare a activității centrului respectiv.

Citeşte şi: Cunoscut profesor universitar, sechestrat la azil. Acuzaţiile fiicei | "Poliţia a încercat să mă ajute să îmi recuperez tatăl"

Totodată, polițiștii au luat legătura din nou cu bărbatul care beneficia de serviciile căminului respectiv, care a afirmat că nu a fost ținut împotriva voinței sale în unitatea respectivă, însă, deși a fost bine îngrijit, dorește să se deplaseze la domiciliu. Având în vedere cele constatate, bărbatul a fost încredințat apelantei, în calitate de fiică, fiind preluat de aceasta din centru", anunţă Poliţia Capitalei. 

×
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close