Revoluția de la 1848-1849, din Transilvania a ascuns mărturii cumplite, marcate de numeroase evenimente controversate.
Războiul civil de atunci l-a transformat pe Avram Iancu, liderul moților, într-un personaj legendar., însă a fost considerat și responsabil pentru tragediile petrecute în acei ani.
Potrivit Adevărul.ro, Transilvania se afla sub stăpânirea Imperiului Habsburgic, iar ungurii naţionalişti cereau independenţa ţinutului şi alipirea lui la Ungaria. Românii, majoritari în Transilvania, militau pentru recunoaşterea naţiunii, a limbii române şi a religiei ortodoxe.Conflictele dintre comunităţile de maghiari, pe de o parte, români şi saşi, de cealaltă, şi luptele dintre habsburgi, unguri şi secui au avut urmări dezastruoase pentru comunităţile din Transilvania.
Printre cele mai sângeroase conflicte conduse de Avram Iancu au fost cele din mai 1949 la Abrud şi în împrejurimile oraşului din Munţii Apuseni. Lupta s-a dat între insurgenţii maghiari conduşi de Imre Hatvani şi oastea lui Avram Iancu. Maiorul aflat la comanda trupelor maghiare şi a localnicilor care le spijineau, în total aproape 2.000 de oameni, nu a respectat condiţiile unui armistiţiu cerut de români, dispuşi să înceteze ostilităţile, iar drept răzbunare, în dimineaţa de 9 mai, oastea mult mai numeroasă a lui Avram Iancu a atacat Abrudul. Maghiarii au avut parte de o înfrîngere totală, însă cu o mică parte a ostaşilor săi şi cu câteva familii, Imre Hatvani a reuşit să scape de furia lui Avram Iancu.
Avram Iancu a fost descris de-a lungul timpului drept unul dintre marii eroi din istoria românilor. După încheierea Revoluţiei din 1848 – 1849, destinul său a luat o turnură neașteptată. A murit la vârsta de 48 de ani, în casa unui sărac din Baia de Criş, după mai mulţi ani în care a avut de suferit de pe urma bolilor şi pe care i-ar fi trăit în sărăcie.
Avram Iancu a fost „reprezentantul cel mai de seamă al revoluţiei române transilvănene şi un veritabil erou al poporului, ale cărui virtuţi le-a făcut să strălucească peste veacuri ca o pildă vie urmaşilor iubitori de patrie şi ca un izvor de mândrie naţională'', îl portretiza istoricul Silviu Dragomir.
