Antena 3 CNN Actualitate Curtea Constituţională a decis: Eutanasierea maidanezilor este neconstituţională

Curtea Constituţională a decis: Eutanasierea maidanezilor este neconstituţională

Curtea Constituţională a decis: Eutanasierea maidanezilor este neconstituţională
Sursa foto: Foto: Mediafax
de M.Z.    |    11 Ian 2012   •   12:11

Curtea Constituţională a decis, miercuri, că legea privind eutanasierea câinilor comunitari este neconstituţională.

Decizia a fost luată aproape cu unanimitate printre judecători, având în vedere că un singur judecător al Curţii s-a pronunţat în favoarea legii.

Judecătorii susţin că eutanasierea trebuie făcută pe baza unor reguli stricte, şi nu prin referendum sau sondaj. Mai mult, spun ei, eutanasierea trebuie să ţină cont de aspecte medicale, astfel încât să poată fi "iertaţi" doar maidanezii care suferă de anumite boli ce nu pot fi tratate.

Decizia luată astăzi nu înseamnă că animalele vor scăpa definitiv de la eutanasiere. Legea se va întoarce acum în Parlament, urmând să se mai discute pe marginea la Senat şi, apoi, la Camera Deputaţilor. Abia apoi legea se va mai întoarce la Curte pentru promulgare.

În urma deciziei judecătorilor, peste 100 de membri ai organizaţiilor de animale, dar şi simpli iubitori de animale s-au strâns în Parcul Izvor şi sunt fericiţi pentru că au câştigat o primă bătălie în cazul eutanasierii câinilor vagabonzi.

 


Avocata Paula Iacob s-a declarat mulţumită de decizia luată de Curtea Constituţională.

"Bucuria este a celor care sunt oameni faţă de neoameni. Sunt fericită ca om şi ca jurist deoarece CCR s-a dovedit de această dată o excelentă aplicatoare a normei de drept şi a Constituţiei noastre şi a avut curajul să declare neconstituţională această lege. Odată declarată neconstituţională, această lege nu mai există", a spus avocata Paula Iacob, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.


La rândul său, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, spune că, în acest moment, ideea pe care se merge în Capitală este strângerea câinilor maidanezi de pe străzi şi ducerea lor în adăposturi.

"Sper să pot să fac un adăpost mai mare, de câteva mii, o să încep să-i adun de pe stradă (pe câini - n.r.) şi o să dispară şi problema asta. Nu pot să dau un termen, dar va fi o soluţie bună, să nu mai existe incidente şi accidente din astea nenorocite cu haitele de câini", a declarat primarul Capitalei, Sorin Oprescu, la Antena 3.

Edilul a mai spus că adopţia maidanezilor nu prea dă roade, "pentru că oamenii îi iau, pe urmă nu le mai dau de mâncare şi, în cele din urmă, tot pe stradă ajung".

 




×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close