DĂ VIAŢĂ EROILOR! Pierderea lui Zoltan a distrus o familie, dar a redat unui popor speranţa

de S.T.    |    19 Dec 2014   •   11:42

Abia împlinise vârsta majoratului şi avea în faţă tot viitorul. Un comandant însă i-a curmat viaţa şi i-a nenorocit pentru totdeauna familia.

Zoltan Ballai a murit împuscat pe trotuarul din faţa Fabricii de Bere din Cluj-Napoca. Tătal lui l-a plâns în fiecare zi, s-a îmbolnăvit grav, iar mama lui a murit la doar patru ani după revoluţie, de inimă rea.

Pierderea lui Zoltan a distrus o familie, dar în acelaşi timp a redat unui popor speranţa.

La Cluj-Napoca, în 21 decembrie '89, au murit 26 de oameni iar câteva zeci au fost răniţi. daviataeroilor.ro are, printre altele, menirea de a arunca praful aşternut timp de 25 de ani peste amintirea lor.



Zilele acestea se împlinesc 25 de ani de la Revoluţia din 1989! Sunt mulţi români care nu ştiu ce s-a întâmplat acum un sfert de veac, în special tinerii care nu au trait în timpul regimului comunist. Iar uitarea eroilor este un păcat. De aceea, e nevoie ca eroii revoluţiei să continue să trăiască!

DĂ VIAŢĂ EROILOR! - este un demers unic al jurnaliştilor Antena 3, prin care dorim ca, împreună cu dumneavoastră, să le redăm românilor poveştile eroilor din Decembrie 1989. Oamenii care s-au sacrificat atunci merită să trăiască în inimile noastre şi ale generaţiilor viitoare. Special pentru asta a fost creat site-ul "dăviaţaeroilor.ro".

Vă invitam, pe toţi cei care aţi cunoscut un erou, să îi scrieţi povestea.

Scrieţi povestea copilului, părintelui, colegului sau prietenului dumneavoastră care a murit la Revoluţie!

Intraţi pe site şi îi veţi găsi numele, apoi urmaţi paşii. Aceşti oameni nu trebuie uitaţi! Lor le datorăm şi le datoraţi libertatea acestui popor, nu demult oropsit de dictatura comunistă!

Parteneri
x close