DĂ VIAŢĂ EROILOR! Ştefan Mihai - "Era frumos, cu foarte mult simţ al umorului şi al dreptăţii"

de D.D.    |    20 Dec 2014   •   16:47
DĂ VIAŢĂ EROILOR! Ştefan Mihai - "Era frumos, cu foarte mult simţ al umorului şi al dreptăţii"

Manuela Săbăuanu povesteşte, în cadrul demersului Antena 3 "Dă viaţă eroilor", viaţa şi ultimele clipe ale lui Ştefan Mihai, un tânăr de 29 de ani împuşcat în timpul revoluţiei din 1989.

"Ştefan Mihai - Nelu, cum ne plăcea nouă în familie să-l strigăm - s-a născut in Falticeni cu tatal CFR-ist, om cu foarte mult simţ al dreptăţii şi un pic sever, iar mama casnică. Creşte lângă 5 surori, el fiind al doilea născut în Dolhasca, oraşelul lui Alexandru Arşinel şi foarte mulţi oameni cu foarte mult bun simţ şi omenie. Urmează liceul în Paşcani, după care este luat militar având fericirea să facă armata în acelaşi loc - Oradea transmisiuni - unde făcuse şi tatăl cu ceva vreme în urmă. Lăsat la vatră, decide să plece în Constanţa unde se angajează la Midia Năvodari. Frumos, înalt, bine făcut, cu foarte mult simţ al umorului şi al dreptăţii, după ceva ani hotărăşte să devină poliţist TF. Între timp cunoaşte o femeie minunată care REUŞESTE SĂ-I FURE INIMA pentru totdeauna. Se căsătoresc şi devin părinţii a doi băieti. Între timp, termină studiile şi se angajează la Poliţia TF Constanţa, loc în care a şi fost impuscat, dar nu mortal, pe data de 23 decembrie 1989. Dus la spitalul din Constanţa, abandonat direct la morgă, şi-a găsit sfârşitul în morga spitalului Constanţa strigând probabil şi sperând până în ultima lui clipă ca cineva va auzi şi va reusi să îl salveze. Dormi în pace, frăţioare, şi iartă-mă că nu ţi-am auzit strigătul de durere!"

DA VIATA EROILOR!- este un demers al jurnalistilor Antena 3 la 25 de ani de la Revolutia Romana din Decembrie 1989! Romanii care s-au sacrificat atunci merita sa traiasca in inimile noastre si ale generatiilor viitoare. Si nu doar in cifre seci, in statistici pe orase, judete, militari sau civili, barbati sau femei, copii sau adulti. Fiecare om care s-a jertfit atunci trebuie sa isi primeasca povestea inapoi.
 
Vă invitam, pe toţi cei care aţi cunoscut un erou, să îi scrieţi povestea.
 
Scrieţi povestea copilului, părintelui, colegului sau prietenului dumneavoastră care a murit la Revoluţie! 
 
Intraţi pe site şi îi veţi găsi numele, apoi urmaţi paşii. Aceşti oameni nu trebuie uitaţi! Lor le datorăm şi le datoraţi libertatea acestui popor, nu demult oropsit de dictatura comunistă!

Parteneri
x close