Antena 3 CNN Actualitate Defrişările au atins cote înspăimântătoare. Zilnic, 41 de hectare de pădure au picat sub topoare

Defrişările au atins cote înspăimântătoare. Zilnic, 41 de hectare de pădure au picat sub topoare

Defrişările au atins cote înspăimântătoare. Zilnic, 41 de hectare de pădure au picat sub topoare
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    20 Aug 2014   •   20:28

Tăierile de păduri au atins cote înspăimântătoare. În fiecare zi, 41 de hectare de pădure au picat sub topoare, arată datele prezentate de Romsilva.

În doar şase ani, au fost defrişate ilegal aproape 300.000 de hectare din suprafaţa forestieră, în timp ce reîmpăduririle au scăzut la mai puţin de jumătate faţă de anul 1990. 

 
Volumul de lemn dispărut din păduri a ajuns la 19 milioane de metri cubi, faţă de 16 milioane, cât s-au tăiat în 1990. Acolo unde nu au fost cumpărate şi tăiate de străini, pădurile româneşti au pierit în faţa gaterelor care şi-au croit drum chiar şi în pădurile virgine. În locul lor nu au apărut altele.

Anul trecut, s-au făcut reîmpăduriri doar pe o suprafaţă de 10.400 de hectare, ceea ce înseamnă o scădere de aproape 60% faţă de cât se împădurea imediat după Revoluţie, arată datele Institutului National de Statistică.  
 
Dacă în 1990 s-au făcut lucrări de reîmpădurire pe o suprafaţă destul de mare, în anii care au urmat au fost plantaţi tot mai puţini copaci. În 1991, suprafaţa reîmpădurită a scăzut cu 38%, la doar 15.000 de hectare. În 1992, s-au reîmpădurit 12.000 de hectare, iar în 1993 - 10.400 de hectare. Minimul a fost atins în 2010: doar 10.106 de hectare reîmpădurite.
 
În acest timp, hoţii de lemne au făcut ravagii. Potrivit unui raport al Curţii de Conturi de anul trecut, între 2005 şi 2011, în pădurile aflate în proprietatea statului s-au efectuat tăieri ilegale de arbori de peste 400.000 de metri cubi. Situaţia cea mai gravă a fost în judeţele Suceava, Maramureş şi Bacău. În aceeaşi perioadă, în pădurile private s-au tăiat ilegal aproape 200.000 de metri cubi de lemn.
 
Însumând tăierile ilegale de arbori din pădurile Romaniei, rezultă că în perioada 2005-2011, hoţii au defrişat aproape 300.000 de hectare. În acelaşi interval s-a împădurit doar pe o suprafaţă de 120.000 de hectare.

×
Subiecte în articol: defrisari
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close