Pentru această afirmație, Georgescu ia în calcul situația din prezent a indicatorilor din tabloul macroeconomic al ţării în raport cu criteriile de la Maastricht privind convergenţa nominală, care necesită substanțiale corecții și timp pentru realizarea acestora.
Trecerea la euro a fost până acum o țintă mișcătoare în România. Inițial, obiectivul a fost 2014. Apoi, a urmat o perioadă „fără țintă“. Ulterior, s-a profilat momentul 2019 pentru trecerea efectivă la moneda unică europeană şi apoi anul 2024, pentru ca următoarea țintă să fie 2029. Moment la care vor fi trecut deja trei decenii de când euro a fost cotat pentru prima oară la București, în 1999, la un curs de 13.000 de lei vechi (echivalentul a 1,3 lei în prezent).
„Lipsa de voință politică a decidenților în succesiunea guvernărilor după aderarea la UE în 2007, în scopul aderării la zona euro, este demonstrată de faptul că România a schimbat până în prezent, pe baza rapoartelor elaborate de instituțiile şi specialiștii reprezentativi ai statului, de trei ori anul-ţintă pentru adoptarea euro, respectiv 2014, 2019 şi 2024“, a explicat Florin Georgescu într-o prezentare realizată cu ocazia lansării cărții „Capitalism şi capitaliști fără capital în România“.
El a amintit că din cele 11 state foste comuniste care au aderat la UE, cinci au intrat deja în aria euro, iar alte două în anticamera acestei zone.
Bulgaria şi Croaţia au fost primite de anul trecut în antecamera zonei euro şi în câţiva ani pot adopta moneda unică europeană.
În cazul României, momentul la care ar adera la zona euro se tot îndepărtează, în loc să se apropie.
România a avut o fereastră de oportunitate între 2015 şi 2017, când putea solicita oficial intrarea în antecamera zonei euro (mecanismul de schimb valutar ERM II) în condițiile în care atunci îndeplinea toate criteriile de convergență nominală instituite prin Tratatul de la Maastricht care privesc stabilitatea prețurilor, sustenabilitatea finanțelor publice şi a gradului de îndatorare, stabilitatea cursului de schimb şi nivelul ratelor dobânzilor pe termen lung. În schimb, acum România nu mai îndeplinește toate aceste criterii.
În 2020, România avea un deficit bugetar de 9,2% din PIB, rata inflației medie anuală IAPC era de 2,3%, datoria publică era de 47,3% din PIB, iar dobânzile medii pe termen lung erau de 3,9% (referinţa fiind de 2,7%).
În 2021, inflația anuală poate depăși 7% la final de an, în condițiile în care în octombrie şi noiembrie era în jurul a 7,8% - 7,9%, datoria publică a României poate trece de 50% din PIB, ţinta de deficit bugetar este de circa 7% din PIB pentru acest an, scrie Mediafax.
