Antena 3 CNN Actualitate Haos în centrul Bucureștiului: Un copac a căzut pe o stradă din Sectorul 1. Patru mașini și o conductă de gaze, avariate

Haos în centrul Bucureștiului: Un copac a căzut pe o stradă din Sectorul 1. Patru mașini și o conductă de gaze, avariate

B.C.
1 minut de citit Publicat la 12:50 28 Mai 2025 Modificat la 12:50 28 Mai 2025
copac
Pompierii intervin pentru a elibera şoseaua. FOTO: Brigada Rutieră

Traficul rutier este oprit, miercuri, pe o stradă din Sectorul 1 din Bucureşti, după ce un copac a căzut peste patru autovehicule parcate. Totodată, a fost avariată o conductă de gaze. Pompierii intervin pentru a elibera şoseaua.

Brigada Rutieră a transmis că a fost sesizată cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 1, un copac a căzut pe patru autovehicule parcate. 

„În urma evenimentului au rezultat exclusiv pagube materiale, fiind avariată şi o conductă de gaze”, a arătat sursa citată.

Ca urmare, sunt aplicate restricţii de trafic pe str. Hagi Moscu Maria, pe ambele sensuri de mers, până la eliberarea părţii carosabile.

De asemenea, proprietarii vehiculelor avariate au fost îndrumaţi la sediul Biroului Accidente Uşoare pentru întocmirea documentelor specifice.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close