Antena 3 CNN Actualitate Ialomiţianu: Salariile bugetarilor ar putea creşte din decembrie

Ialomiţianu: Salariile bugetarilor ar putea creşte din decembrie

Ialomiţianu: Salariile bugetarilor ar putea creşte din decembrie
25 Mar 2011   •   12:09

Salariile bugetarilor ar putea creşte până la sfârşitul acestui an, pentru a se recupera astfel întreaga scădere produsă la mijlocul anului 2010, a anunţat, vineri, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, potrivit Mediafax.

Guvernul ar putea decide această majorarea salarială cel mai probabil în luna decembrie, în cazul în care încasările bugetare îşi vor continua evoluţia ascedentă din ultimele luni.

"Depinde de încasări, perspectiva este bună. Dacă va continua şi în următoarele trimestre, este posibil să recuperăm şi cealaltă parte din tăierea de anul trecut", a declarat ministrul Ialomiţianu.

În iulie 2010, salariile din sectorul bugetar s-au redus cu 25%, la decizia Guvernului. În ianuarie 2011, salariile de bază ale bugetarilor au crescut cu 15%, dar raportat la nivelul din luna octombrie 2010, şi nu din luna iunie. Astfel, salariile sunt mai mici cu 13,75% faţă de luna iunie 2010, când au fost reduse de Guvern.

×
Subiecte în articol: recuperare
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close