Antena 3 Actualitate Income Magazine. România, pe ultimul loc în UE la inovaţiile din domeniul farmaceutic

Income Magazine. România, pe ultimul loc în UE la inovaţiile din domeniul farmaceutic

de M.Z.    |    14 Mar 2015   •   15:07

Sistemul sanitar din România nu este văzut deloc cu ochi buni în afară, ba chiar este "dezamăgitor", spun specialiştii în domeniu. Pentru sistemul sanitar şi medicamente, România alocă cei mai puţini bani, atât per cap de locuitor, cât şi ca procent din PIB.

În aceste condiţii, nu este de mirare că suntem codaşii UE în ceea ce priveşte accesul la noutăţile din domeniul farmaceutic.

 
"Dacă analizăm obiectiv indicatorii din domeniul sănătăţii, imaginea este destul de dezamăgitoare. Unul dintre motive este acela că, pentru sistemul sanitar şi medicamente, România alocă cei mai puţini bani, atât per cap de locuitor, cât şi ca procent din PIB", a spus Gabor Sztaniszlav, preşedinte Local American Working Group, sâmbătă, în exclusivitate, la emisiunea Income Magazine, de la Antena 3.
 
"Oamenii trebuie să ştie că în ultimii 5 ani bugetul alocat medicamentelor compensate a rămas neschimbat. Asta înseamnă că, deşi consumul a crescut cu peste 25%, an de an suma cheltuită pe medicamente a rămas aceeaşi. Un aspect foarte important este acela al accesului la inovaţiile din farmaceutică, din păcate România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol. 
 
Lista compensatelor nu a fost actualizată cu adevărat chiar dacă au apărut câteva medicamente noi destinate unor boli foarte rare. Aceste medicamente au salvat vieţi, dar trebuie înţeles că au fost destinate unui procent foarte mic din populaţie. Dacă vorbim însă despre medicamentele destinate bolilor cu cea mai mare rată, cele cardio-vasculare, diabetul, cancerul, trebuie spus că la acest capitol lista nu a suferit nicio actualizare în ultimii ani. Exact acestea sunt însă şi domeniile în care s-a inovat enorm şi care au cunoscut în ultimii 5-8 ani cea mai mare dezvoltare", a adăugat Gabor Sztaniszlav.
 
"Se pare că statul român doreşte un fel de sistem all-inclusive. Plătind o sumă fixă pentru compensate, vrea să cumpere nelimitat. Nu doar că nu e sustenabil, dar nu va permite nici noilor medicamente mai performante să pătrundă pe piaţă. Iar taxa de clawback nu face decât să contribuie la imposibilitatea de a le finanţa", a încheiat Gabor Sztaniszlav, preşedinte Local American Working Group.

×

Ştirile Antena 3 sunt şi pe Facebook sau pe Google News

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close