Antena 3 CNN Actualitate Justiție Judecătorii şi procurorii continuă protestele și își suspendă și miercuri activitatea. Cer retragerea reformei pensiilor speciale

Judecătorii şi procurorii continuă protestele și își suspendă și miercuri activitatea. Cer retragerea reformei pensiilor speciale

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 08:24 27 Aug 2025 Modificat la 14:52 27 Aug 2025
poza in care se vede silueta unui magistrat, ciocanul de magistrat
Protestul va fi menţinut pe durată nedeterminată. Sursa foto: Getty Images

Judecătorii instanţelor din ţară au decis să suspende, începând de miercuri, soluţionarea cauzelor, cu unele excepţii, cerând retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor, potrivit Agerpres. Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat ieri că nici judecători şi procurorii nu l-au anunţat în prealabil, nu au făcut o înştiinţare cu privire la dorinţa lor de a protesta. Însă, a subliniat oficialul în timpul declaraţiilor, există disponibilitate la dialog, a relatat Antena 3 CNN. 

În acest demers li se alătură şi procurorii, care au anunţat că îşi suspendă activitatea, cu unele excepţii care vizează măsuri preventive privative de libertate sau emiterea de ordine de protecţie.

Toate cele 16 curţi de apel din ţară au solicitat, în urma adunărilor generale ale judecătorilor organizate marţi, retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor, a anunţat Consiliul Superior al Magistraturii.

Potrivit CSM, adunările judecătorilor "au solicitat celorlalte două puteri ale statului retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi încetarea campaniei agresive împotriva autorităţii judecătoreşti, care afectează grav statul de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor ce pot fi garantate efectiv doar de o justiţie independentă".

În acest context s-a hotărât ca, începând de miercuri, activitatea să se desfăşoare conform hotărârilor adunărilor generale ale judecătorilor, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la riscul major de destabilizare a sistemului judiciar generat de demersul normativ menţionat.

Mai multe instanţe şi structuri de parchet din ţară au anunţat public, prin intermediul unor comunicate de presă, că îşi suspendă activitatea cu unele excepţii, între care Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Târgu Mureş, Tribunalul Satu Mare, Tribunalul Vâlcea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi Pachetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Protestul va fi menţinut pe durată nedeterminată, până la retragerea propunerii legislative de către iniţiatori. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close