Lecţia pe care România o poate da Turciei. Paralelă între "Golaniada" românească şi protestele din piaţa Taksim

de D.D.    |    18 Iun 2013   •   13:20
Lecţia pe care România o poate da Turciei. Paralelă între "Golaniada" românească şi protestele din piaţa Taksim Foto: Intact Images/ wikipedia.org

Jurnaliştii publicaţiei Bloomberg au realizat o paralelă între protestele din Turcia şi "golaniada" din România din primăvara anului 1990.

Studenţii români care şi-au instalat corturile în piaţa Universităţii în 1990 cereau demisia Guvernului ales prin vot popular. Deşi nu au început cu aceleaşi cereri, protestatarii pe care poliţia turcă i-a evacuat din piaţa Taksim şi parcul Gezi la 15 iunie au cerut demisia lui Erdogan.

A existat o traiectorie similară pentru ambele evenimente, susţin jurnaliştii Bloomberg.

Protestatarii din România au devenit din ce în ce mai înverşunaţi în a se denunţa unii pe alţii, pe măsură ce protestele au continuat. Preşedintele Ion Iliescu i-a numit pe studenţi "golani". În mod similar, protestatarii din Turcia au acceptat din partea lui Erdogan eticheta de "jefuitori". Studenţii români au adoptat termenul de "golan" drept un titlu de onoare.

În fiecare noapte, "golanii" din piaţă cântau: "Mai bine haimana, decât trădător/Mai bine huligan, decât dictator/Mai bine golan, decât activist/Mai bine mort, decât comunist".

Erdogan i-a criticat dur pe opozanţii săi din piaţa Taksim la 16 iunie şi i-a descris ca pe nişte trădători şi terorişti în cadrul unui miting al susţinătorilor săi.

Principala problemă a protestatarilor antiguvernamentali din ambele pieţe este că au fost şi sunt în minoritate, cu toate că plângerile lor au fost şi sunt rezonabile.

Frontul Salvării Naţionale al lui Iliescu a ieşit victorios în alegeri cu 67 % din voturi în mai 1990, în timp ce Partidul Justiţiei şi Dezvoltării a câştigat alegerile din 2011 cu 50 % din voturi.

Presa străină a empatizat în general cu protestatarii din piaţa Universităţii şi a determinat guvernarea să îşi intensifice acuzaţiile de conspiraţie, în timp ce Erdogan şi oficialii de rang înalt din Turcia l-au depăşit pe Iliescu în acest sens. Erdogan a acuzat instituţiile financiare că au complotat pentru a genera tulburările din Turcia.

Manifestaţiile din România s-au finalizat brutal în momentul în care Iliescu a chemat minerii în capitală, pentru a curăţa piaţa. Erdogan nu este nevoit să folosească minerii pentru a rezolva problema, întrucât are poliţia. Dar mitingul din 16 iunie a avut acelaşi efect, demonstrând cât de puternică este susţinerea sa populară. Au existat informaţii potrivit cărora susţinătorii lui Erdogan s-ar fi alăturat poliţiei în atacuri împotriva protestatarilor.

Bloomberg mai notează însă că Erdogan ar putea, totuşi, să facă aceeaşi greşeală ca Iliescu. Imaginile cu studenţii bătuţi de mineri au stricat percepţia internaţională despre Ion Iliescu. Însă Erdogan este un politician mai capabil decât Iliescu şi sistemul politic din Turcia este unul mai puternic decât era cel din România anilor '90. Cu toate acestea, Erdogan va trebui să ia în considerare care ar putea fi costul reprimării opozanţilor săi, susţin jurnaliştii Bloomberg.

 

Parteneri
x close