Antena 3 CNN Actualitate Locale Brânza şi laptele, mai scumpe cu 20%. Producător: "Cred că până la toamnă, dăm faliment"

Brânza şi laptele, mai scumpe cu 20%. Producător: "Cred că până la toamnă, dăm faliment"

Laptele şi brânza s-a scumpit cu 20% faţă de anul trecut, iar producătorii spun că se poate şi mai rău, astfel că lactatele ar putea deveni un lux pentru mulţi români.

Brânza şi laptele, mai scumpe cu 20%. Producător: "Cred că până la toamnă, dăm faliment"
Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Valentina Sarosi
de Georgiana Adam    |    14 Iul 2022   •   15:25

În pieţe, un kilogram de brânză de oaie costă acum 35-40 de lei, iar în 2021 se vindea cu 30 lei. Producătorii spun că de vină sunt scumpirile la carburanţi şi utilităţi, dar şi costurile de producţie, potrivit adevarul.ro.

"Este din ce în ce mai greu, dar nu avem ce face. Preţurile s-au majorat cumplit în ultimele luni. Am consumat furaje până aproape de 1 mai, ciobanul costă 20 de milioane, plus mâncare. 

Noi rămânem cu foarte puţin după toate aceste cheltuieli", spune un producător care vinde brânză în Piaţa Orizont din Călăraşi.   

Ioana Rainea are 80 de ani şi vine la piaţă ca să vândă brânza şi laptele pe care le produce într-o mică afacere de familie.

"Cred că până la toamnă dăm faliment. Este muncă foarte multă, cheltuieli mari şi profit aproape deloc. Nu mai spun de clienţi. Îi numeri pe degete în piaţă".

Femeia spune că o mare problemă este şi găsirea lucrătorilor în fermă. "Nu găseşti oameni, pur şi simplu nu vor să vină să muncească. (...) 

Plătim cu sănătatea în fiecare clipă. Ne tot gândim să renunţăm, să vindem toate animalele şi stăm liniştiţi", povesteşte femeia.

Un kilogram de brânză de oaie, veche, se vinde la Piaţa Orizont cu 35 lei, iar cea proaspătă şi scursă costă 29 de lei. 

Producătoarea spune că brânza adevărată se cunoaşte după miros şi culoare, nici nu este nevoie să o guşti.  
 

×
Subiecte în articol: lapte branza
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close