Antena 3 CNN Actualitate Locale O mamă din Piatra Neamț s-a încuiat în apartament cu fiul ei de 7 ani și a inundat locuința

O mamă din Piatra Neamț s-a încuiat în apartament cu fiul ei de 7 ani și a inundat locuința

O mamă din Piatra Neamț s-a baricadat ieri, 22 mai, în apartament alături de fiul ei de 7 ani și a inundat locuința.

O mamă din Piatra Neamț s-a încuiat în apartament cu fiul ei de 7 ani și a inundat locuința
Sursa foto: Hepta
de Adelina Miron    |    23 Mai 2021   •   19:12

Vecinii au încercat să comunice cu femeia de 39 de ani dar, după ce nu au primit niciun răspuns, au sesizat forțele de ordine. 

La fața locului a fost trimis un echipaj din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale al IPJ Neamț și un negociator. 

Femeia a refuzat să coopereze, astfel că autoritățile au intrat cu forța în locuință. 

„Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, fiind solicitat sprijinul negociatorilor şi al luptătorilor SAS. Aceştia au încercat să ia legătura cu persoana în cauză, fără rezultat, procedând la spargerea uşii şi a unui geam. S-a reuşit salvarea celor două persoane, o femeie în vârstă de 39 de ani şi un minor în vârstă de 7 ani, ambii din Piatra Neamţ“, a comunicat Poliţia Neamţ, potrivit Adevărul.

Mama copilului a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, fiind în evidenţe pentru afecţiuni de natură psihică.

Minorul a fost preluat de reprezentanţii Direcţiei Generale de Protecţie Socială și ulterior a ajuns la unul dintre bunici.

Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor aspectelor care au condus la producerea incidentuluii.

 

×
Subiecte în articol: mama Piatra Neamț inundatie
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close