Scandal la Timișoara între taximetriști și șoferii UBER. A fost nevoie de intervenția trupelor speciale

28 Ian 2018   •   16:48
Scandal la Timișoara între taximetriști și șoferii UBER. A fost nevoie de intervenția trupelor speciale

Un incident grav în care au fost implicaţi taximetrişti şi şoferi Uber a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în Timişoara. Mai mulţi şoferi s-au luat la bătaie, fiind nevoie de intervenţia forţelor de ordine pentru a calma spiritele.

„În noaptea de 27 spre 28 ianuarie 2018 poliţiştii au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către mai multe persoane cu privire la faptul că în parcarea unui mall de pe raza municipiului Timişoara mai multe persoane ar fi fost agresate de către taximetrişti. La faţa locului s-a intervenit de urgenţă cu mai multe echipaje cât şi luptători din cadrul SAS, mai multe persoane fiind conduse la sediul poliţiei pentru audieri. Poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi efectuează cercetări în vederea stabiliri cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Ionuţ Sârbu, potrivit Adevărul.

Scandalul ar fi început după ce un taximetrist a fost agresat de un grup de cinci şoferi de la Uber. Alertaţi prin staţie, mai mulţi taximetrişti din Timişoara au pornit în urmărirea şoferilor care l-ar fi agresat pe taximetrist. Trei dintre presupuşii agresori au fost prinşi de taximetrişti, iar doi ar fi reuşit să scape. Au fost, însă, urmăriţi prin oraş, prinşi şi bătuţi. Pentru aplanarea conflictului, mai mulţi poliţişti şi jandarmi s-au deplasat în zona cu pricina. 

x close