Antena 3 CNN Actualitate Media Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai şi membru CNATDCU: Nu Consiliul judecă plagiatul. Este prima dată când face asta. S-au făcut presiuni în cazul Ponta

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai şi membru CNATDCU: Nu Consiliul judecă plagiatul. Este prima dată când face asta. S-au făcut presiuni în cazul Ponta

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai şi membru CNATDCU: Nu Consiliul judecă plagiatul. Este prima dată când face asta. S-au făcut presiuni în cazul Ponta
Sursa foto: Foto: Mediafax
30 Iun 2012   •   22:13

Fostul ministru interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat în cadrul ediţiei de sâmbătă a emisiunii „Q & A“, realizată de Alessandra Stoicescu, că cei 13 membri ai CNATDCU (Consiliului Naţional pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare) nu cunoşteau nici măcar regulamentul în baza căruia funcţionau, ei neavând nici măcar competenţa de a da un verdict în cazul plagiatului din teza de doctorat a premierului Victor Ponta.

Potrivit lui Pop, regulamentul în baza căruia funcţionează CNATDCU a fost schimbat ultima dată de fostul ministru al Educaţiei Cătălin Baba, iar membrii Consiliului s-au întâlnit fără să ştie că nu aveau voie şi au dat un verdict care este nul.

Victor Ciorbea, unul dintre invitaţii Alessandrei Stoicescu, a declarat că numai Comisia de Etică se poate pronunţa asupra constatării plagiatului, CNATDCU neavând comptenţa necesară în această problemă.

Şi Ioan Aurel Pop (foto), membru CNATDCU şi rector al Universităţii „Babes-Bolyai“, a declarat, prin telefon în cadrul emisiunii, că nu a participat la şedinţa de vineri a Consiliului pentru că nu este de competenţa acestei instanţe o asemenea problemă.

„Nu am participat la şedinţă pentru că eu consider că este de competenţa unei alte instanţe constatarea unui plagiat“, a declarat Ioan Aurel Pop, precizând că o Comisie de Specialitate sau Comisia de Etică se pot pronunţa asupra constatării plagiatului în cazul tezei de doctorat a premierului Victor Ponta.

Totodată, rectorul Universităţii „Babes-Bolyai“ reclamă presiuni de altă natură decât cea academică în cazul Ponta, menţionând că este prima dată când Consiliul din care face parte se ocupă de analiza unei teze de doctorat în drept.

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, în şedinţa de vineri, că premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor.

Decizia Consiliului a fost luată prin votul celor 13 membri prezenţi din totalul de 21.

Ca reacţie la hotărârea de vineri a Consiliului Naţional de Atestare, ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat că toate deciziiile luate vineri a Consiliului General al CNATDCU sunt nule, întrucât nu a fost întrunit cvorumul de 14 membri, necesar pentru ca şedinţa să fie statutară.

Urmăreşte înregistrarea emisiunii AICI.



×
Subiecte în articol: Victor Ponta CNATDCU Victor Ciorbea
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close