Antena 3 CNN Actualitate CNATDCU cere retragerea titlului de doctor al lui Ponta. Pop: Deciziile Consiliului SUNT NULE

CNATDCU cere retragerea titlului de doctor al lui Ponta. Pop: Deciziile Consiliului SUNT NULE

CNATDCU cere retragerea titlului de doctor al lui Ponta. Pop: Deciziile Consiliului SUNT NULE
de O.P.    |    29 Iun 2012   •   16:30
UPDATE: 19:30 Membrii Consiliului General al Consiliului Naţional pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) protestează faţă de modul "arbitrar şi nemotivat" prin care au fost revocaţi şi cer lumii academice "să condamne abuzurile", informează Mediafax.

UPDATE: 17:40 Ca reacţie la hotărârea de vineri a Consiliului Naţional de Atestare, ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat că toate deciziiile luate vineri a Consiliului General al CNATDCU sunt nule, întrucât nu a fost întrunit cvorumul de 14 membri, necesar pentru ca şedinţa să fie statutară.

UPDATE: 17:10
Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, în şedinţa de vineri, că premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor.

Decizia Consiliului a fost luată prin votul celor 13 membri prezenţi din totalul de 21, scrie Mediafax.
   
Consiliul de atestare susţine că 85 de pagini din teza de doctorat a premierului Victor Ponta sunt copiate.

Alessandra Stoicescu a prezentat în cadrul ediţiei de vineri a emisiunii "100 de minute", o înregistrare audio cu Marius Andruh, preşedintele Consiliului Naţional de Atestare, care vorbeşte despre teza de doctorat a lui Victor Ponta.


UPDATE: 16:30
Premierul Victor Ponta, aflat la Bruxelles, nu a dorit să precizeze dacă va demisiona în cazul în care se va dovedi că teza sa de doctorat reprezintă un plagiat, spunând că în ultimele două zile s-a concentrat doar pe agenda Consiliului European şi că problemele interne le va comenta în ţară.
El nu a dorit nici să răspundă dacă i se pare oportună dizolvarea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.

"De ieri începând am fost în cadrul Consiliului European şi toată energia şi atenţia mea au fost concentrate asupra bunei reprezentări a României. Nu doresc şi nu ştiu să comentez în acest moment ce s-a întâmplat acasă cât timp eram în Consiliul European", a spus Ponta.

UPDATE: 16:00 Surse din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare au declarat că lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta ar fi plagiată.

Ministrul interimar Liviu Pop a declarat că acest Consiliu nu are competenţa necesară pentru a sa un astfel de rezultat. Acesta a declarat, vineri, că le-a spus membrilor Consiliului Naţional de Atestare a Diplomelor că cei care se ocupă de plagiat sunt în altă parte, respectiv că această problemă trebuie rezolvată de Consiliul Naţional de Etică.

Membrii Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) au fost convocaţi la şedinţă, vineri, deşi printr-un ordin de ministru emis joi a fost desfiinţat Consiliul General, după ce conducerea nu a prezentat ministrului Educaţiei raportul de activitate solicitat.

Potrivit rectorului Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, lucrarea de doctorat a premierului Victor Ponta este prima analizată în acest fel de către membrii Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare. Costoiu a precizat în cadrul unei intervenţii telefonice la Antena 3 că acest Consiliu, în actuala structură, are o vechime de aproximativ un an şi jumătate.

Cine trebuia să ia decizia privind teza de doctorat a lui Victor Ponta?
Pe de altă parte, unii dintre membrii Consiliului Naţional de Etică nu sunt atât de convinşi de acest lucru. Virgil Muraru, vicepreşedintele CNE a declarat pentru Gândul.info că nu ştie cine are competenţe în acest sens: "Noi analizăm sesizările de plagiat. Nu pot să vă spun cine are competenţa de a se pronunţa în acest caz". Deşi premierul Victor Ponta a anunţat public că a sesizat Consiliul Naţional de Etică, vicepreşedintele Muraru a afirmat că el nu ştie de existenţa unei astfel de sesizări.

Potrivit legii, Consiliul Naţional de Etică poate analiza orice caz de posibil plagiat, fie că apare într-o carte, într-un articol ori într-o teză de doctorat. CNATDCU, pe de altă parte, analizezază exclusiv lucrările universitare.

Mai mult, acesta este organismul care trebuie să îşi dea avizul asupra unei lucrări de doctorat, înainte ca autorul ei să-şi obţină titlul, aviz pe care Victor Ponta trebuie să-l fi primt, din moment ce a devenit doctor în anul 2003. Ulterior, CNATDCU poate primi sesizări sau se poate autosesiza în ceea ce priveşte lucrări suspectate de plagiat, chiar dacă acestea au primit iniţial avizul Consiliului.





×
Subiecte în articol: CNATDCU
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close