Mircea Badea: Mi se pare foarte important să nu existe dublu standard în societate

de S.T.    |    28 Sep 2016   •   00:44
Mircea Badea: Mi se pare foarte important să nu existe dublu standard în societate

„Mi se pare foarte important să nu existe dublu standard în societate”, a spus Mircea Badea referitor la scandalul de plagiat al Codruței Kovesi.

„Eu personal, cetățean al acestei țări, recunosc că mă interesează foarte puțin asta cu plagiatul. Am spus-o aproape de fiecare dată când se mai isteriza câte un organ de propaganadă. Nu contest că este important subiectul, dar în ierarhia importanței pe care eu o găsesc în lumea înconjurătoare e pe ultimele locuri(...). Nu e în regulă deloc ca doamna Kovesi să aibă lucrarea de doctorat la secret. Teoretic, poți să o vezi. În cel mai bun caz ți-o dau, dar spun că n-ai voie să o fotografiezi. În mod evident e dublu standard”, a opinat Mircea Badea.

„Am văzut și reacția domnului președinte Iohannis. Eu sunt aproape convins că domnul Iohannis a aflat astăzi despre scandalul de plagiat al doamnei Kovesi din anul 2012. Senzația mea e că habar n-avea”, a mai spus Mircea Badea.

Vă amintim că deputatul Sebastian Ghiță s-a prezentat marți la sediul Parchetului General, susținând că depune un autodenunț în care arată că el și mai mulți demnitari ai statului român au falsificat și măsluit raportul tehnic de expertiză prin care s-a stabilit că procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, nu a plagiat în teza de doctorat.

Vezi AICI ediția integrală a emisiunii „În gura presei cu Mircea Badea”

x close