Antena 3 CNN Actualitate Nicolae Popa neagă că ar fi primit bani de la Vîntu. Magistraţii consideră nesinceră declaraţia

Nicolae Popa neagă că ar fi primit bani de la Vîntu. Magistraţii consideră nesinceră declaraţia

Nicolae Popa neagă că ar fi primit bani de la Vîntu. Magistraţii consideră nesinceră declaraţia
13 Sep 2010   •   17:55

Interogat în Indonezia, Nicolae Popa a negat că ar fi primit vreun ban de la prietenul şi partenerul său de afaceri. Magistraţii nu l-au crezut însă şi notează acest lucru în motivarea arestării preventive a lui Vîntu. Tot de acolo aflăm că, în timp ce era condamnat la puşcărie în România, Popa locuia într-o casă pe malul mării, pe insula Bali.

În prima declaraţie venită de la Nicolae Popa din Indonezia, acesta susţine că nu ar fi primit niciun ban de la Sorin Ovidiu Vîntu. O declaraţie considerată nesinceră de magistraţii români, care au stabilit deja circuitul prin care fostul şef de la Gelsor primea bani pe filiera Vîntu - Ţurcan - Stoian, încă din 2007. Dovada că cei trei trimiteau bani în Indonezia este o înregistrare a unei convorbiri telefonice din 30 octombrie 2009, spun judecătorii.

"În ceea ce priveşte declaraţia numitului Popa Nicolae, audiat în calitate de martor în temeiul cererii de asistenţă judiciară adresată autorităţilor indoneziene, Tribunalul reţine că acesta recunoaşte faptul că este titularul unui cont deschis la o instituţie bancară din Indonezia, însă (spune că, n.r.) nu a primit sume de bani de la inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu. Această din urmă susţinere va fi însă înlăturată întrucât este infirmată de întreg materialul probator administrat până în prezent, poziţia acestui martor fiind una evident nesinceră", se arată în motivarea Tribunalului Bucureşti.

Mai exact, potrivit interceptărilor convorbirilor dintre SOV şi Nicolae Popa, fostul administrator al Gelsor i-a fi sugerat lui Vîntu că ar putea trăi cu 200.000 de euro pe an în Indonezia, bani trimişi, prin conturi, de omul de afaceri.

Unul dintre inculpaţii din cazul SOV, Octavian Ţurcan, care se află şi el în arestul Poliţiei Capitalei, susţine la rândul său, că nu îl cunoaşte pe Nicolae Popa. Ţurcan a spus la audierile din faţa magistraţilor că nu a tranferat bani către Popa. Nici de această mărturie nu a ţinut cont instanţa, pentru că s-a considerat că este infirmată de asemenea de toate datele din dosar.

Deocamdată, Sorin Ovidiu Vîntu şi şoferul acestuia, Alexandru Stoian, au refuzat să vorbească cu autorităţile invocând dreptul la tăcere.

În motivarea instanţei se mai precizează că în tot timpul în care era căuta de autorităţile române pentru a ispăşi pedeapsa de 15 ani de închisoare, Nicolae Popa "desfăşura activităţi economice" în Indonezia, având o firmă, şi locuia într-o casă pe malul mării, în insula Bali.

Antena 3


×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close