Președintele Klaus Iohannis a susținut un discurs la Iași, cu ocazia decernării Iaşului a titlului de „Capitală Istorică a României”.
„Cinstim memoria marelui artizan al modernizării țării, domnul Unirii, Alexandru Ioan Cuza. Iașiul a fost locul apropierii Moldovei de civilizația și valoriile occidentale. Moldova a fost prima dintre provinciile românești care a aderat la idealurile Revoluției de la 1848. Actele domniei lui Alexandru Ioan Cuza, ca și contribuția politică a principalului său colaborator, Mihail Kogălniceanu, își au izvorul în idealurile revoluționare de la 1848. Dreptate și frăție a reprezentat prima deviză a tricolorului inspirată de idealurile Revoluției Franceze.
Unirea Principatelor Române și angajarea societății românești pe calea reformelor democratice s-au dovedit obiective inseparabile ale aceluiași obiectiv istoric”.
„Evocând prima Unire a românilor, nu doar prețuim viziunea și faptele de la 1859, dar punem în lumină și viabilitatea opțiunii politice și angajamentul popular al acelor vremuri atunci, ca și la 1918, ori astăzi românii au înțeles că unitatea națională e singura cale spre o societate modernă a cărei trăinicie se bazează pe respectarea drepturilor cetățenești și pe garantarea egalității tuturor în fața legii. Înaintașii și-au dorit pentru viitorul națiunii o țară a integrității, a oamenilor liberi și educați și astfel s-a născut energia populară care a făcut posibilă Unirea Principatelor”.
Klaus Iohannis a lansat și un atac la adresa celor aflați la putere.
„Din păcate, la 160 de ani de la momentul pe care îl sărbătorim astăzi în locul Unirii, guvernanții au preferat o hărmălaie populistă și o jalnică țopăială legislativă și administrativă. În locul unei viziuni coerente, care să asigure României o dezvoltare sustenabilă, actualii guvernanți periclitează viitorul țării printr-o avalanșă de măsuri care se arată dezastruoase. România nu merită asemenea politicieni lipsiți de responsabilitate față de țară. Nici Iașiul, cu moșternirea sa istorică, nu merită să ajungă un oraș al investițiilor mereu promite și amânate, mai ales când vorbim despre proiecte vitale, precum autostrada sau Spitalul Regional. Unirea ne obligă să facem totul pentru a reda speranța românilor într-un viitor în care țara să fie bine guvernată, iar cetățenii respectați”, a mai spus Iohannis.