Antena 3 CNN Actualitate Pensionarii vor primi medicamente compensate cu 90%, dar cu o limită

Pensionarii vor primi medicamente compensate cu 90%, dar cu o limită

Pensionarii vor primi medicamente compensate cu 90%, dar cu o limită
Sursa foto: farmacie medicamente
15 Ian 2009   •   04:37

Pensionarii care au venituri sub 600 de lei pe lună vor beneficia de medicamente scumpe compensate în proporţie de 90 la sută în limita a 100 de lei pe lună. Măsura s-ar putea aplica de luna viitoare. Pe de altă parte, se va face economie la buget prin reintroducerea sistemului de prescriere a medicamentelor pe denumirea comună internaţională, nu pe denumirea comercială, cum se face acum. De asemenea, preţul medicamentelor de import este posbil să crească, deşi ministrul Sănătăţii a dat asigurări că acest lucru nu se va întâmpla. Ministerul Sănătăţii ar urma totuşi să deconteze distribuitorilor medicamentele la 4 lei pentru un euro şi nu 3,6, cât se face acum.
Farmaciile vor rămâne fără plafon, dar acesta va exista la nivel naţional pentru medicamentele compensate şi gratuite astfel încât va fi controlat şi modul în care se cheltuiesc fondurile.
Anunţul a fost făcut de ministrul Ion Bazac, care a precizat că pacienţii vor putea alege dintr-o gamă mai largă de medicamente, iar cei care vor prefera produse foarte scumpe vor plăti diferenţa din buzunar.
Astfel, pesionarii cu venituri sub 600 de lei vor putea cumpăra medicamente aflate pe lista B (pentru care acum statul acoperă 50%) la un nivel de compensare de 90%, în limita unui plafon lunar de 100 de lei. În lista B sunt incluse medicamentele scumpe şi de ultimă generaţie.
?Finanţarea programului se va realiza din taxa pe viciu, iar măsura va intra în vigoare, în luna următoare aprobării legii bugetului?, a precizat ministrul, citat de Evenimentul Zilei.

Antena3.ro

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close