Antena 3 CNN Actualitate Piaţa vinurilor româneşti se prăbuşeşte. Cel mai mare producător autohton a intrat în insolvenţă

Piaţa vinurilor româneşti se prăbuşeşte. Cel mai mare producător autohton a intrat în insolvenţă

Piaţa vinurilor româneşti se prăbuşeşte. Cel mai mare producător autohton a intrat în insolvenţă
Sursa foto: Foto: cronicadeiasi.ro
01 Apr 2012   •   20:26

Piaţa vinurilor româneşti nu mai vede partea plină a paharului. Pentru că nu mai există. Fără bani la dispoziţie din cauza comercianţilor, cel mai mare producător de vinuri autohton a intrat în insolvenţă. Era singura soluţie pentru a nu fi executată de creditori. Iar în această situaţie au fost şi mai sunt încă şi alţi producători.

Producţia din 2011 s-a vândut bine. Compania a avut o cifră de afaceri de peste 40 de milioane de euro, cu 30% mai mult faţa de anul anterior. Chiar şi aşa, cel mai mare producator local de vin  nu are bani sa-şi platească toate datoriile.

Producătorul are în plan reorganizarea şi chiar extinderea activităţii prin deschiderea de crame noi şi lărgirea gamei de vinuri. Afectată de situaţie este şi primăria din Murfatlar.

Compania viticolă a acumulat în utimii doi ani datorii de aproape 500 de mii de euro care trebuie plătite primăriei oraşului Murfatlar.

În aceeaşi situaţie se află mai mulţi jucători de profil. Piaţa vinului este în scădere din 2008, motiv pentru care mai multe companii din domeniu au ales să se protejeze de creditori prin insolvenţă.

In ultimii doi ani, 15 productatori de vin şi-au declarat insolvenţa.

×
Subiecte în articol: vin Murfatlar productie pahar
Parteneri
Surpriza la spitalul Pantelimon: O asistentă ar fi modificat dozele
x close