Antena 3 CNN Actualitate Un poliţist din Bucureşti a pierdut încărcătorul cu 15 gloanţe în prima zi de muncă pe teren

Un poliţist din Bucureşti a pierdut încărcătorul cu 15 gloanţe în prima zi de muncă pe teren

Un tânăr poliţist din Bucureşti, aflat în prima zi de muncă pe teren, şi-a pierdut încărcătorul cu 15 gloanţe al pistolului Beretta pe care îl primise.

de Carmina Pricopie    |    08 Noi 2022   •   12:24

Totul s-a întâmplat noaptea trecută, atunci când tânărul poliţist, încadrat la Secţia 12 Bucureşti, a ieşit din tură, iar la predarea armamentului a descoperit că îi lipseşte încărcătorul în care se aflau 15 gloanţe.

Mai mult, tânărul poliţist nu şi-a adus aminte unde ar fi putut să uite încărcătorul, iar acum Poliţia Capitalei a declanşat o anchetă.

"Cu privire la informaţiile apărute în spațiul public, conform cărora un polițist ar fi pierdut încărcătorul armei din dotare, Serviciul Informare și Relații Publice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București este abilitat să comunice următoarele:

În cursul serii de 7 noiembrie a.c., în momentul predării armamentului și muniției din dotare, la ieșirea din schimb, un polițist, din cadrul Secției 12, a constat lipsa unui încărcător de rezervă, cu cele 15 gloanțe aferente.

În momentul de față se efectuează demersuri în vederea recuperării încărcătorului și muniției.

De asemenea, au dispuse verificări, prin intermediul structurii de control intern", se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.

×
Subiecte în articol: Poliția Capitalei București
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close