Antena 3 CNN Actualitate Președintele României, Klaus Iohannis, cere Parlamentului reexaminarea legii pentru modificarea Legii educației naționale

Președintele României, Klaus Iohannis, cere Parlamentului reexaminarea legii pentru modificarea Legii educației naționale

Președintele României, Klaus Iohannis, cere Parlamentului reexaminarea legii pentru modificarea Legii educației naționale
Sursa foto: foto: Facebook/ Klaus Iohannis
21 Dec 2017   •   15:03

Președintele României, Klaus Iohannis, a solicitat Parlamentului să reexamineze Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011.

"Legea pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 instituie un nou tip de unităţi de învăţământ preuniversitar, învățământul agricol preuniversitar. Aceste noi reglementări impun, însă, o reanalizare de către Parlament atât sub aspectul corelării acestora cu actualele prevederi şi principii cuprinse în Legea educației naționale, cât și al efectelor în aplicarea legii.

La art. I pct. 2 din legea supusă reexaminării este introdusă o nouă secțiune referitoare la învățământul agricol preuniversitar, ce cuprinde reglementări specifice procesului educațional aferent acestui domeniu de activitate. Se creează astfel o potențială situație de discriminare în raport cu alte domenii de activitate (ex. turism, comerţ, medical, IT etc.), ce poate genera ulterior dezechilibre între acestea.

Astfel, prin art. 433  alin. (2) se prevede că finanțarea liceelor agricole se realizează din venituri de la bugetul de stat (prin bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale şi prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale) şi din venituri proprii prin parteneriate publice private. Față de această nouă prevedere, devine cel puțin neclară corelarea acestei dispoziții atât cu prevederile generale ale legii educaţiei naţionale referitoare la finanţarea de bază a învățământului liceal, cât și cu cele ale legii-cadru a descentralizării, Legea nr. 195/2006. În acest sens, semnalăm că potrivit art. 101 alin. (2) şi art. 104 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale, statul asigură finanţarea de bază pentru învăţământul liceal din bugetele locale, prin sume defalcate din taxa pe valoare adăugată. Totodată, potrivit  dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. e) coroborate cu cele ale art. 24 din Legea nr. 195/2006, deși competența decizională privind învăţământul preuniversitar de stat este una partajată între autorităţile administraţiei publice locale şi cele ale administraţiei publice centrale, deciziile principale trebuie luate de către actorii direct implicați în proces. Prin urmare, față de prevederile menționate, doar liceele agricole ar urma să fie finanţate direct prin bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, ceea ce constituie o derogare nejustificată inclusiv de la Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006", se arată în comunicatul trimis de Iohannis președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. 
 

×
Subiecte în articol: legi Klaus Iohannis
Parteneri
Meteorologii au anunțat cât va ține frigul în România!
x close