Antena 3 CNN Actualitate Primarii comunelor Jilava și Snagov, trimiși în judecată pentru luare de mită în valoare de milioane de euro

Primarii comunelor Jilava și Snagov, trimiși în judecată pentru luare de mită în valoare de milioane de euro

Primarii comunelor Jilava și Snagov, trimiși în judecată pentru luare de mită în valoare de milioane de euro
Sursa foto: Foto: Intact Images
14 Feb 2012   •   18:15

Primarii comunelor Jilava, Adrian Mladin, și Snagov, Apostol Musat, au fost trimiși în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită. In schimbul a câtorva milioane de euro, aceștia au parcelat câteva terenuri, iar sumele au fost consemnate la notariate ca fiind diferite împrumuturi, astfel că au fost trimiși în instanță și doi notari, informează Mediafax.

Astfel, a fost dispusă trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Adrian Mladin - primar al comunei Jilava, pentru luare de mită, fals intelectual în forma participaţiei improprii, instigare la infracţiunea de spălare a banilor şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie şi a lui Apostol Muşat - primarul comunei Snagov - pentru trafic de influenţă, în formă continuată, fals intelectual, în forma participaţiei improprii, instigare la infracţiunea de spălare a banilor, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie.

În aceeaşi cauză au mai fost trimise în judecată, în stare de libertate, mai multe persoane din anturajul primarilor precum și notarii complici la infracțiune.

Potrivit DNA, în calitate de primar al comunei Jilava, inculpatul Mladin Adrian i-a pretins unui denunţător suma de 500.000 euro din care, la data de 19 septembrie 2011, a primit 50.000 euro, pentru ca, abuzând de prerogativele funcţiei, să dispună întocmirea, de către Comisia Locală de Fond Funciar, a unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului în suprafaţă totală de 23,8 hectare, iar loturile să fie alipite.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti.

În 22 decembrie 2011, la cererea procurorilor, Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Szasz Ovidiu Mladin Adrian, Muşat Apostol şi Roman Gheorghe pe o perioadă de 29 de zile.




×
Subiecte în articol: primar Snagov Jilava luare de mita
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close