Antena 3 CNN Actualitate Probleme la centrala nucleară de la Cernavodă. Ce defecţiune a fost descoperită

Probleme la centrala nucleară de la Cernavodă. Ce defecţiune a fost descoperită

Probleme la centrala nucleară de la Cernavodă. Ce defecţiune a fost descoperită
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    25 Mar 2018   •   13:50

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost oprită controlat duminică dimineaţa la ora 09:20 din cauza unui defect la unul dintre sistemele de proces ale centralei, informează Nuclearelectrica.

„Decizia de a opri controlat Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost determinată de apariţia unui defect la unul dintre sistemele de proces ale centralei, iar acţionarea în conformitate cu proiectul centralei conduce la necesitatea opririi controlate. Specialiştii CNE Cernavodă analizează integrat cauza, iar Unitatea 1 va fi repornită imediat ce lucrările de remediere vor fi finalizate. Estimăm că oprirea va avea o durată de aproximativ 48 de ore”, precizează sursa citată.

Potrivit Nuclearelectrica, lucrările de remediere nu vor avea niciun impact advers asupra personalului, populaţiei şi mediului inconjurător, acestea realizându-se în conformitate cu procedurile specifice ale centralei.

×
Subiecte în articol: Cernavoda centrala centrala nucleara
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close