Antena 3 CNN Actualitate Recurs amânat în cazul "Popoviciu-DGIPI". Consulul Dinu vine să dea explicaţii premierului Boc (VIDEO)

Recurs amânat în cazul "Popoviciu-DGIPI". Consulul Dinu vine să dea explicaţii premierului Boc (VIDEO)

Recurs amânat în cazul "Popoviciu-DGIPI". Consulul Dinu vine să dea explicaţii premierului Boc (VIDEO)
Sursa foto: Puiu Popoviciu
30 Mar 2009   •   09:30

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecat, luni, recursul procurorilor DNA în dosarul DGIPI. Procesul s-a finalizat, însă, cu o amânare, în vederea stabilirii apărării celor trei inculpaţi.

Direcţia Naţională Anticorupţie cere ca fostul şef al DGIPI, Cornel Şerban, şeful de operaţiuni de la DGA, Petru Pitcovici şi omul de afaceri Puiu Popoviciu să fie cercetaţi în stare de arest.

Avocatul lui Cornel Şerban a cerut instanţei un nou termen pentru a studia dosarul. Recursul urmează să fie reluat pe 1 aprilie.

Decizia dată la mijlocul săptămânii trecute de către Curtea de Apel Bucureşti, potrivit căreia acuzaţii urmează să fie cercetaţi în stare de libertate, cu interdicţie de a părăsi ţara, rămâne astfel valabilă pentru încă cel puţin 48 de ore.



Fostul director al DGIPI şi şeful de operaţiuni de la DGA sunt acuzaţi de favorizarea infractorului. Aceştia ar fi făcut presiuni asupra unui ofiţer DNA pentru soluţionarea cu Neînceperea Urmăririi Penale a unui dosar, în care erau inculpaţi Popoviciu Gabriel şi fostul rector al Universităţii de Agronomie, Alecu Nicolae.

Înainte de judecarea recursului, omul de afaceri Puiu Popoviciu a declarat că nu are interese şi nici implicări politice. "Nu mă interesează", a afirmat acesta.



Tot luni, consulul României la Milano, Tiberiu Dinu, vine la Guvern să dea explicaţii prim-ministrului Emil Boc, cu privire la implicarea sa în cazul DGIPI. Procurorii DNA îl acuză pe Tiberiu Dinu că a cerut fostului şef al DGIPI, Cornel Şerban, lista cu convorbirile telefonice ale unui politician român.

În acest caz, s-a vehiculat numele ministrului Sănătăţii, Ion Bazac, cumnatul consulului român de la Milano. Motivul cererii listingurilor telefonice de către acesta ar fi fost ameninţările pe care ministrul le primea la scurtă vreme de la instalarea sa în funcţie.

Deocamdată nu se pune problema, din punct de vedere diplomatic, a rechemării lui Tiberiu Dinu în ţară, afirma duminiciă ministrul de Externe, Cistian Diaconescu.

Antena 3

×
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close