Antena 3 CNN Actualitate Social Claudiu Florică, acuzat în dosarul "Microsoft 2”, este audiat la DNA

Claudiu Florică, acuzat în dosarul "Microsoft 2”, este audiat la DNA

Claudiu Florică, acuzat în dosarul "Microsoft 2”, este audiat la DNA
Sursa foto: Agerpres.ro
10 Apr 2017   •   10:23

Fostul şef al companiei Fujitsu în România, Claudiu Florică, pus sub acuzare din noiembrie 2016 în dosarul "Microsoft 2”, pentru complicitate la abuz în serviciu privind încheierea şi derularea contractelor pentru licenţe IT cu ministere, a venit astăzi la Direcția Națională Anticorupție (DNA)  pentru a fi audiat.

Acesta a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în jurul orei 09.30 şi nu a vrut să facă declaraţii referitoare la dosarul în care este cercetat.

Potrivit News.ro, în 21 noiembrie 2016, procurorii DNA i-au pus sub acuzare, în dosarul „Microsoft 2”, pe Claudiu Florică, fostul şef al companiei Fujitsu Siemens Computers în România, pe Silviu Hotăran şi Ovidiu Artopolescu, foşti directori ai companiei Microsoft, pentru complicitate la abuz în serviciu, atunci fiind luată şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
 

×
Subiecte în articol: DNA audiat claudiu florica cercetat
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close