Antena 3 CNN Actualitate Social Comuna din România în care oamenii trăiesc fără apă potabilă de peste 20 de ani

Comuna din România în care oamenii trăiesc fără apă potabilă de peste 20 de ani

Într-o comună din Botoşani, mii de locuitori trăiesc fără apă potabilă de mai bine de două decenii.

de Georgiana Adam    |    18 Aug 2023   •   10:51

Situaţie revoltătoare într-o comună din Botoşani. Mii de locuitori sunt nevoiţi să trăiască fără apă potabilă de mai bine de 20 de ani. Reţeaua care ar trebui să asigure acest serviciu lipseşte şi pare imposibi de realizat. Recent, primarul ales şi-a pierdut funcţia după ce a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate.

La doar 20 de kilometri de municipiul Botoşani se află comuna Blândeşti, cu o populaţie de aproape 2.000 de locuitori, pentru care apa potabilă este un lux de mai bine de 20 de ani.

La şcoală, copiii primesc apă dintr-un puţ şi o folosesc doar pentru igienă. Consumul este interzis.

Citeşte şi: Risc ridicat de îmbolnăvire cu "boala apei". Peste 60% din fântâni sunt contaminate | Avertismentul doctorului Adrian Marinescu

În prezent, comuna este condusă de un consilier local, după ce primarul ales şi-a pierdut mandatul din cauza unei incompatibilităţi stabilite de Agenţia Naţională de Integritate.

"Noi nu am fost în niciun program, noi nu existam ca şi comună. Nu iese apă, am săpat conducte până la 18 metri. După părerea mea, apa nu trebuia lăsată pe mâna primarilor", a declarat Constantin Pînzaru, consilierul local din Blândeşti, pentru Antena 3 CNN.

Consilierul local cu atribuţii de vice-primar administrează şi barul din comună.

În zonă a fost montat un recipient pentru apă de 1.000 de litri, pe care reprezentanţii primăriei îl alimentează de două ori pe săptămână.

×
Subiecte în articol: Botoșani apa potabila Blândeşti
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close