Antena 3 CNN Actualitate Social Oraşul din România unde începe construirea primului institut de cercetare în Inteligenţa Artificială din ţară

Oraşul din România unde începe construirea primului institut de cercetare în Inteligenţa Artificială din ţară

România mai face un pas spre viitor odată cu dezvoltarea primului institut din ţară pentru cercetarea Inteligenţei Artificiale.

Oraşul din România unde începe construirea primului institut de cercetare în Inteligenţa Artificială din ţară
Sursa foto: Profimedia
de Alexandra Dima    |    25 Mai 2024   •   22:00

România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu.

Anunţul a făcut făcut sâmbătă de ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, pe pagina sa de Facebook.

Centrul va funcționa la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, iar investiția va fi de peste 105 milioane de lei.

Lucrările de construcție au fost inaugurate vineri.

„Vedem zi de zi potenţialul AI de a transforma multiple domenii, de la sănătate şi educaţie, la securitate şi administraţie publică. Prin intermediul acestui institut, România va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu. Ca ministru de Finanţe, sunt mândru să susţin acest proiect ambiţios, care va genera beneficii economice semnificative”, anunţă ministrul Finanţelor.

Poiectul, anunţat şi de ministrul Cercetării

Şi ministrul Cercetării, Bogdan Gruia Ivan, a scris, tot sâmbătă, pe Facebook, că Centrul de Inteligenţă Artificială va oferi studenţilor şi cercetătorilor resurse de ultimă generaţie şi şansa de a lucra la proiecte cu impact global.

„Colaborările de prestigiu, cum este cea cu Lockheed Martin, companie de top în domeniile aerospaţial, tehnologic şi militar, va fi un mare avantaj pentru noi. Inteligenţa artificială reprezintă viitorul tehnologiei şi va revoluţiona modul în care trăim şi muncim. De la automatizarea proceselor de afaceri până la îmbunătăţirea serviciilor publice şi crearea de soluţii personalizate pentru cetăţeni şi companii, posibilităţile sunt nelimitate. Centrul de Inteligenţă Artificială de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca va fi un catalizator pentru aceste schimbări, pregătind generaţiile viitoare de inovatori şi lideri în tehnologie”, a anunţat Bogdan Gruia Ivan.

Ministrul a menţionat că în Cluj-Napoca sunt peste 1.200 de companii IT, care oferă locuri de muncă pentru zeci de mii de specialişti.

Contractul, în valoare totală de 105,095,830 lei (cu TVA), a fost atribuit asocierii Kesz Construcţii România SRL (ca lider) - SDC Proiect SRL (asociat). Centrul va fi amplasat în campusul universitar.

×
Subiecte în articol: Cluj-Napoca inteligenta artificiala
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Momentul impactului mortal dintre autocarul plin cu copii și un autoturism
x close