Antena 3 CNN Actualitate Tensiuni sociale în creștere: Profesorii și medicii amenință cu grevă generală și pun presiune pe guvernul Bolojan

Tensiuni sociale în creștere: Profesorii și medicii amenință cu grevă generală și pun presiune pe guvernul Bolojan

M.L.
3 minute de citit Publicat la 09:33 25 Ian 2026 Modificat la 09:36 25 Ian 2026
protest educatie (1)
Sindicaliști din Educație protestează în fața guvernului, imagine de arhivă. Foto: Inquam Photos/Alexandru Nechez

Tensiuni sociale în învățământ și sisteml medical: profesorii din Botoșani au anunțat că vor să intre grevă în lună mai, înainte de examenele naționale, iar cei din județul Maramureș vor să declanșeze o grevă în luna martie, în perioada simulărilor la aceste examene, dar și în luna iunie, înainte de încheierea situației școlare. De asemenea, cea mai mare federație sindicală din Sănătate, Sanitas, cere grevă generală: 80% dintre membrii acestui sindicat au votat deja, conform surselor Antena 3 CNN, pentru grevă generală, care înseamnă suspendarea activității medicale în spitale pe o perioadă nelimitată, cu excepția urgențelor.

În zilele următoare, sindicaliștii din învățământ vor centraliza datele din întreaga țară și, după data de 28 ianuarie va fi anunțatată cu exactitatea data la care profesorii vor intra în grevă generală.

În școlile și liceele din țară au fost deja distribuite chestionare pentru profesori, în care aceștia precizează dacă sunt de acord cu greva generală și, în caz de răspuns afirmativ, care este data la care aceasta să fie declanșată.

Sunt luata astfel în calcul trei variante, iar profesorii trebuie să bifeze una dintre ele: fie aleg să intre în grevă în luna martie, chiar în perioada simulărilor pentru evaluarea națională și bacalaureat, fie în vară, chiar înainte de încheierea mediilor și de examenele naționale. A treia variantă: declanșarea grevei atât în martie, cât și în lunie.

Într-o astfel de situație, cei mai afectați vor fi elevii din clasele a 8-a și a 12-a, care susțin aceste examene (evaluarea națională, respectiv bacalaureatul).

În cazul în care se va declanșa greva generală, programul acestor examene se va decala, iar elevii riscă să rateze admiterea la facultate, în special cei care vor să meargă la studii în străinătate.

Cadrele didactice sunt nemulțumite de creșterea normei didactice, numărul mare de elevi din clase, comasarea școlilor, precum și de suma - considerată prea mică - pentru plata cu ora.

Bolojan a anunțat val de concedieri și reduceri de salarii în învățământ

Peste 5.000 de angajați din învățământul universitar sunt vizați de concedieri și de reduceri salariale după ce Executivul a anunțat că pregătește noi tăieri de 10% în ceea ce privește cheltuielile bugetare. 

Sindicaliștii avertizează că nu există altă modalitate de a face economii, așa cum cere premierul Ilie Bolojan, și spun că unele Universități care au deja bugete mici nu mai au de unde să taie și ar putea să pună lacătul pe ușă.

Sindicatele din învățământul superior au atras atenția încă de dinainte de întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan că nu se pot reduce cheltuielile fără să fie afectați angajații iar cel mai mult ar urma să aibă de suferit  cei care nu predau, așadar personalul nondidactic, potrivit Antena 3 CNN.

Se estimează că 5.200 de angajați din învățământul preuniversitar ar putea fi afectați de noile măsuri. Sindicaliștii avertizează că vor urma concedieri dar și reduceri salariale pentru că altfel nu văd de unde ar putea să se reducă cheltuielile solicitate de premier.

Probleme sunt și în mediul preuniversitar, unde, spun sindicatele, deși s-au făcut tăieri, economia a fost de doar 0,6% la buget.

Surse din Ministerul Educației spun că s-ar lua în calcul reducerea numărului de locuri fără taxă pentru studenți.

Conform surselor din minister, motivația pentru care Bolojan ar fi decis să controleze în mod direct portofoliul Educației ar fi următoarea: prim-ministrul intenționează să taie din locurile bugetate pentru studenți și nu s-ar fi găsit candidați la portofoliul Educației care să dorească să își asume o astfel de măsură.

Sindicatele din Sănătate amenință și ele cu greva generală

Peste 80% dintre membrii federației sindicale Sanitas sunt de acord cu declanșarea grevei generale.

Greva generală în sistemul de Sănătate înseamnă suspendarea activității medicale în spitale, cu excepția cazurilor de rugență.

Sindicaliștii Sanitas se tem că vor avea veniturile scăzute cu 10%.

Asta ar înseamna că pentru un un aistent la început de carieră, care câștiga aproape 4000 lei, veniturile vor fi mai mici cu 400 de lei, iar pentru medici cu până la 2000 de lei, conform calculelor Sanitas.

Nemulțumiri sunt și în cazul sindicaliștilor de la Solidaritatea Sanitară: aceștia atrag atenția că reducerea veniturilor va încuraja exodul specialiştilor către sectorul privat sau către străinătate.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a dat asigurari că va face tot posibilul ca personalul medical să fie exceptat de la scăderea chletuielilor de personal. În acest moment, nu există încă o decizie politică fermă privind reducerea cu 10% a anvelopei salariale în domeniul sănătății.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close