Antena 3 CNN Actualitate Trei femei din Bucureşti au fost atacate în lift de un individ periculos | Unul dintre atacuri, filmat de camerele de supraveghere

Trei femei din Bucureşti au fost atacate în lift de un individ periculos | Unul dintre atacuri, filmat de camerele de supraveghere

Trei femei au fost agresate şi tâlhărite de un bărbat în lifturile unor blocuri din Bucureşti. Cele trei atacuri ale bărbatului au avut loc în Sectorul 6 din Capitală, într-un interval scurt de timp. Unul dintre atacuri a fost filmat de camerele de supraveghere montate în scara blocului, dar şi în lift. Individul de 45 de ani a fost prins după al treilea atac.

Trei femei din Bucureşti au fost atacate în lift de un individ periculos | Unul dintre atacuri, filmat de camerele de supraveghere
de Redacția Antena 3 CNN    |    26 Aug 2023   •   07:48

Potrivit anchetatorilor, vineri, în jurul orei 20.50, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Secția 21 a fost sesizată, prin apel 112, de către o femeie, în vârstă de 27 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în liftul blocului în care locuiește, din Sectorul 6, un bărbat ar fi agresat-o sexual.

Ulterior, în jurul orei 21.00, o altă femeie, în vârstă de 38 de ani, a sesizat, prin apel 112, aceeași unitate de poliție, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în liftul blocului în care locuiește, în Sectorul 6, un bărbat ar fi agresat-o sexual, după care ar fi deposedat-o, prin violență, de geanta în care avea un laptop și mai multe bunuri personale.

De asemenea, în jurul orei 23.40, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a fost sesizată, de către o a treia femeie, în vârstă de 33 de ani, cu privire la faptul că, un bărbat ar fi agresat-o sexual, în timp ce se afla în liftul blocului în care locuiește, din Sectorul 6 și ar fi deposedat-o, prin violență, de 150 de lei.

Un bărbat, în vârstă de 45 de ani, a fost identificat și depistat de polițiști, acesta fiind dus la sediul de poliție, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sector 6 pentru săvârșirea a două infracțiuni de „agresiune sexuală” și o infracțiune de “tâlhărie”, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.

×
Subiecte în articol: București Poliția Capitalei
Parteneri
Salariul minim nu mai crește de la 1 iulie 2024
x close