Antena 3 CNN Actualitate Trupul neînsufleţit al lui Ilie Balaci a fost depus la Stadionul „Ion Oblemenco” - VIDEO

Trupul neînsufleţit al lui Ilie Balaci a fost depus la Stadionul „Ion Oblemenco” - VIDEO

Trupul neînsufleţit al lui Ilie Balaci a fost depus la Stadionul „Ion Oblemenco” - VIDEO
Sursa foto: Foto: captură Antena 3
de S.T.    |    22 Oct 2018   •   17:50

Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului fotbalist Ilie Balaci, decedat duminică la vârsta de 62 de ani, a fost depus la Stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova.

Rudele, prietenii, cunoştinţele şi iubitorii fotbalului care doresc să îşi ia rămas bun de la cel cunoscut sub numele de „Minunea Blondă” sunt aşteptaţi la stadion, în zona vestiarelor. 

Marţi, la ora 9.00, sicriul lui Ilie Balaci va fi mutat pe gazonul Stadionului „Ion Oblemenco”, pentru ca de la ora 11.30, să fie oficiată o nouă slujbă religioasă „In Memoriam”.

Conform programului, marţi, la ora 13.00, va avea loc slujba de înmormântare oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, la Biserica Sf. Ilie din Craiova.

La ora 14.00 cortegiul funerar va pleca spre Cimitirul Sineasca, acolo unde va fi înmormântat Ilie Balaci.

×
Subiecte în articol: Ilie Balaci stadion
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close