Antena 3 CNN Actualitate Veşti proaste pentru şoferi - AMENZILE CRESC. La cât va ajunge un punct-amendă

Veşti proaste pentru şoferi - AMENZILE CRESC. La cât va ajunge un punct-amendă

Veşti proaste pentru şoferi - AMENZILE CRESC.  La cât va ajunge un punct-amendă
Sursa foto: Foto: INTACT Images
21 Ian 2013   •   18:52

În urma negocierilor Guvernului cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) care s-au desfăşurat astăzi la Bucureşti, salariul minim brut pe economie va fi majorat în acest an în două etape, cu 50 lei de la 1 februarie, ajungând astfel la 750 lei, iar din luna iulie va urca la 800 lei.

Decizia a fost luată de Guvern în urma consultărilor cu Fondul Monetar Internaţional. scrie gândul.info.

Potrivit prevederilor Codului rutier, amenzile contravenţionale se stabilesc în funcţie de valoarea numărului de puncte-amendă aplicate.

"Punctul-amendă reprezintă 10% din valoarea salariului minim. În măsura în care va creşte salariul minim cu o sumă, în mod implicit va creşte şi valoarea punctului. El se corelează automat", a declarat Costin Tătuc, directorul adjunct al Direcţiei Rutiere.

Astfel, în cazul în care salariul ar creşte de la 700 la 800 de lei, un punct amenda va creşte de asemenea de la 70, la 80 de lei.

×
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close