Antena 3 CNN Actualitate Zeci de hectare de pădure au dispărut în 2 ani sub SUPRAVEGHEREA celor care ar trebui să apere pădurile

Zeci de hectare de pădure au dispărut în 2 ani sub SUPRAVEGHEREA celor care ar trebui să apere pădurile

Zeci de hectare de pădure au dispărut în 2 ani sub SUPRAVEGHEREA celor care ar trebui să apere pădurile
de O.P.    |    10 Iul 2013   •   06:06

Mafia lemnului este adânc înfiptă inclusiv în rândul celor care ar trebui să apere pădurile. 40 de hectare de pădure au fost puse la pământ în doi ani, într-o comună din Giurgiu, iar şefii de ocoale silvice sunt bănuiţi că sunt mână în mână cu hoţii. Prejudiciul ar putea depăşi, doar în acest caz, 9 milioane de lei.

O căruţă de lemne adunate de pe marginea drumului este cea mai mică problemă cu care se confruntă autorităţile. Adevăratul jaf s-a produs în inima pădurii, cu ajutorul şi complicitatea personalului  silvic.

În complicitate cu autorităţile, hoţii au folosit metode ingenioase. Copacii au fost însemnaţi de personalul ocolului silvic, tăiaţi aproape din rădăcini, după care locul era acoperit cu pământ şi frunze.

Afacerea lemnului tăiat ilegal era şi o afacere de familie.

Rapoarte privind tăierile ilegale de copaci vor fi făcute în mai multe judeţe. Potrivit unui raport al Curţii de Conturi, în perioada 1990-2011 au fost puse la pământ peste 366.000 de hectare din pădurile României, din care peste 80 de milioane de metri cubi de copaci au fost tăiaţi ilegal.

×
Subiecte în articol: defrisari
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close