Festivităţile de Ziua Marinei au început, astăzi, pe platoul din faţa Comandamentului Flotei Navale, unde sunt aşteptaţi să asiste mii de constănţeni şi turişti.
Festivităţile vor cuprinde un ceremonial militar şi exerciţii demonstrative pe faleza Cazinoului, urmate de jocuri marinăreşti în Portul turistic Tomis, precum şi de aprinderea pavoazului electric pe nave şi retragerea cu torţe.
În Mangalia, ceremonialul militar şi religios, urmat de exerciţii ale scafandrilor Grupului Naval de Forţe pentru Operaţii Speciale, exerciţii miliare şi jocuri marinăreşti vor fi organizate în portul turistic.
Potrivit unui comunicat transmis de MApN, şi în celelalte garnizoane ale Forţelor Navale din Tulcea, Brăila şi Galaţi se vor desfăşura manifestări prilejuite de Ziua Marinei, fiind vorba despre ceremonialuri militare şi religioase, depuneri de coroane de flori, parade ale navelor militare şi civile, exerciţii demonstrative, jocuri marinăreşti şi spectacole artistice.
Nici preşedintele, nici premierul, nu se duc la Ziua Marinei. Deşi a fost pe litoral, Băsescu a plecat spre Izvoru Mureşului, judeţul Harghita, pentru a participa la slujba religioasă prilejuită de Hramul Mănăstirii "Adormirea Maicii Domnului"
Premierul Victor Ponta a ajuns şi el la Mănăstirea Putna, unde participă la oficierea Sfintei Liturghii.