Gabriel Mutu, primarul oamenilor: Educația este prioritatea mandatului meu

de Georgiana Adam    |    24 Sep 2020   •   22:25
Gabriel Mutu, primarul oamenilor: Educația este prioritatea mandatului meu

Sunt Gabriel Mutu și toată viața am fost un om al faptelor. Mi-am stabilit ca prioritate a mandatului de primar finanțarea corectă a unităților de învățământ preuniversitare, din sectorul nostru, modernizarea lor și construirea de noi creșe, grădinițe, școli și licee.

Sunt și am fost toată viața un om al faptelor. Ca politician, am fost mereu atras de lucruri concret, am propus în permanență proiecte realizabile și am urmărit îndeaproape finalizarea lor. Apoi, ca Primar, am avut șansa să mă pot implica activ, să pun umărul la rezolvarea problemelor cu care s-au confruntat locuitorii Sectorului 6.

Paulo Coelho spunea că ”Lumea se schimbă prin exemplul tău, nu prin opinia ta”. Astfel, mi-am dorit, și în mare parte am realizat ca Sectorul 6 să fie un exemplu de urmat pentru alte administrații, iar cetățenii să fie mândri de sectorul lor.

Pentru că, dincolo de vorbe, dincolo de promisiuni, dincolo de culori și ambiții politice, dincolo de opinii sau divergențe, un primar este și va fi judecat prin realizările sale. Doar acestea pot da măsura capacității, priceperii și implicării sale.

Și, ca să vă prezint concret, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 au fost aprobate spre finanțare cele 6 proiecte pe care le-am depus, pe Axa prioritară 10, pentru modernizarea și echiparea infrastructurii educaționale pentru învățământul profesional și tehnic, iar lucrările sunt programate pentru anul viitor.

Educația copiilor noștri reprezintă baza pe care clădim viitorul comunității și niciun efort nu este prea mare, atunci când ne dorim o fundație solidă. De aceea, mi-am stabilit ca prioritate a mandatului de primar finanțarea corectă a unităților de învățământ preuniversitare, din sectorul nostru, modernizarea lor și construirea de noi creșe, grădinițe, școli și licee.

Creșe

Ca primar al unei comunități extinse, dar și ca părinte, am simțit și înțeles importanța primilor ani în dezvoltarea copiilor. De aceea, investiția în educația copiilor a fost și rămâne un punct de bază al programului meu și pentru următorii patru ani.

Am extins cu 30% numărul locurilor disponibile în centrele de zi pentru antepreșcolari și voi continua să investesc în clădiri noi, moderne, ușor accesibile, în toate cartierele sectorului nostru;

Am înființat singura creșă de stat din România, care funcționează în sistem Montessori;

Am demarat lucrările de construire a unei creșe noi în Sectorul 6, cu o capacitate de 124 de locuri, pentru care am obținut fonduri europene nerambursabile. În toamna anului 2021, creșa ”Îngerașii” va fi pregătită de deschidere, conform standardelor europene, pe care le asigurăm în toate unitățile nou-construite sau în curs de modernizare;

În acest moment, avem în lucru finalizarea procedurilor pentru alte 5 creșe noi în Sectorul 6, astfel încât capacitatea de preluare să asigure toate cererile tinerelor familii.

Grădinițe

Am construit de la zero cea mai modernă grădiniță din România, prin fonduri atrase în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, asigurând peste 200 de locuri noi pentru copii și 70 de noi locuri de muncă, scoase la concurs pentru desfășurarea activității specifice.

Am atras fonduri europene pentru construirea a 3 grădinițe noi în sectorul nostru, care vor respecta normele actuale ale Uniunii Europene privind consumul de energie aproape egal cu zero (NZEB).

Voi finanța, în continuare, cursurile opționale pentru copiii din grădinițele noastre, astfel încât accesul la ore de limbi străine sau dans să nu fie o problemă financiară pentru părinți.

Școli și licee

Am reclădit din temelii cea mai veche școală din sector: Școala Gimnazială ”Sfânta Treime”. Standardul de calitate pe care l-am impus aici îl vom regăsi în toate unitățile de învățământ din Sectorul 6, care vor fi modernizate, în perioada următoare.

Am înființat Bursa Primarului, în cuantum de 5.000 de lei, prin care răsplătim efortul elevilor cu media generală 10. În prezent, peste 1.300 de elevi beneficiază de acest program, de 6 ori mai mulți decât în primul an.

Am dublat toate bursele școlare, încurajând performanța, iar astăzi peste 14.000 de elevi sunt recompensați lunar pentru rezultatele școlare obținute.

”Școala după Școală” este un program de succes din Sectorul 6, cel mai amplu de acest tip din România, prin care 6.500 de elevi primesc zilnic hrană caldă și sunt supravegheați de profesori remunerați din bugetul local, pentru activități de tip after-school.

Am atras fonduri europene pentru construirea a cinci clădiri, dedicate activităților de tip ”Școala după Școală”, pentru a susține familiile care au nevoie de programe prelungite în școală pentru copiii lor.

Am demarat un alt proiect unic în țară: am construit un amfiteatru în incinta Școlii Gimnaziale ”Regina Maria”. Acolo, elevii pot desfășura activități educaționale și extrașcolare în aer liber, motiv pentru care, în actualul context pandemic, voi extinde proiectul în toate unitățile de învățământ din Sectorul 6.

Învățământul dual și profesional

Am amenajat cel mai modern laborator din România, SmartLab, cu predarea cursurilor prin tehnologia realității virtuale, imprimante 3D și alte echipamente de ultimă generație, prin care practicile IT sunt deprinse de pe băncile școlilor. Voi continua să construiesc astfel de laboratoare inteligente, în școlile din Sectorul 6.

Pentru meseriile actuale și de viitor, am construit laboratoare media și design & fashion, motiv pentru care unitatea de învățământ și-a triplat numărul de solicitări de înscrieri, în ultimii trei ani. Voi continua să susțin învățământul dual, prin înființarea de ateliere în parteneriat cu mediul de afaceri, pentru a le oferi elevilor noștri o meserie căutată.

Modernizări prin programul NZEB (Nearly Zero Energy Buildings)

Școlile din Sectorul 6 devin primele instituții publice din România, adaptate noilor normative europene privind eficiența energetică.

Am reușit să obțin fonduri europene pentru modernizarea școlilor din sectorul nostru, în vederea asigurării performanței energetice.

Cu această ocazie, am alocat și fondurile necesare dotărilor de ultimă generație, pentru toate sălile de clase ale acestor unități.

Proiectul presupune:

A. reabilitarea energetică complexă a 13 unități de învățământ;

B. construirea a 3 grădinițe și 5 imobile destinate programelor de tip after-school.

În acest moment se desfășoară lucrări la 5 dintre cele 13 unități, menționate anterior. Peste 6.000 de elevi și cadre didactice vor beneficia de acest program inovator, pe care îl voi implementa în toate unitățile de învățământ.

Programul NZEB este supravegheat direct de către experți acreditați la nivel European și aduce nu doar confort sporit în sălile de curs, ci și îmbunătățirea substanțială a calității aerului în care învață copiii noștri.

Am încredere că oamenii din Sectorul 6 apreciază direcția bună în care ne îndreptăm și, pe 27 Septembrie, vor vota omul de care are nevoie sectorul pentru a continua lucrurile bine făcute.

x close