Fostul ministrul PSD al Muncii, Florin Manole, spune că PNL și ministrul interimar al muncii Dragoș Pîslaru mint atunci când acuză că proiectul de interzicere a cumulului pensiei cu salariul fost întârziat în mandatul în care ministrul PSD ocupa portofoliul.
Acesta susține, într-un mesaj publicat joi pe Facebook, că proiectul nu a fost blocat, fiind așteptate avize, dintre care ultimul a venit de la CSM pe 17 aprilie.
Într-o conferință de presă organizată la Guvern, Dragoș Pîslaru a afirmat că „ceea ce nu s-a putut mai multe luni de zile” s-a putut face în „două zile plus încă o zi de avizare”, referindu-se la proiectul de lege trimis de guvern în Parlament, care taie cu 85% pensiile celor care vor să muncească în continuare la stat.
„PNL și Dragos Pîslaru mint! Proiectul referitor la interzicerea cumulului pensiei cu salariul nu a fost blocat de către Ministerul Muncii! E redactat din august, pus în transparență tot atunci, apoi a fost făcută avizarea proiectului de către alte ministere și instituții, iar ultimul aviz a venit pe 17.04 de la CSM.
În toată procedura, Ministerul Muncii a respectat toate etapele, s-au integrat toate observațiile - inclusiv de la Cancelarie.
Nu am tergiversat nimic, deși unele ministere au fost foarte critice. Dacă Dragos Pîslaru vrea sa facă lumină, să publice adresa Ministerului de Externe, să vedem cine și cât "susține reforma".
Dacă nu, ne-am lămurit si cu el...”, a scris fostul ministru pe Facebook.
Ce a spus Dragoș Pîslaru despre întârzierea adoptării proiectului de interzicere a cumulului pensie - salariu
Guvernul a adoptat, joi, proiectul de lege care interzice cumulul pensiilor speciale cu salariul în administrația publică din România.
Premierul Ilie Bolojan a precizat că documentul că va fi trimis Parlamentului cu solicitarea de a fi adoptat în procedură de urgență.
„Astăzi facem ordine în sectorul public. E, în primul rând, o problemă de etichetate. Nu se poate încasa în același timp și pensie specială integrală, și salariul de la stat.
Proiectul de lege pe care l-am adoptate este anunțat în spațiul public de ceva vreme.
A fost pus într-un sertar cu lumina stinsă și azi primul ministru Ilie Bolojan și Guvernul au aprins lumina și ceea ce nu s-a putut mai multe luni de zile, iată, mi-a luat fix două zile plus încă o zi de avizare să pot să-l propun și Guvernul să-l adopte”, a declarat ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru.
Ministrul interimar a menționat că cei cu pensii speciale și pensii militare vor putea rămâne în continuare angajați la stat doar cu reducerea cuantumului pensiei cu 85%, în perioada în care sunt și salariați.
El a subliniat că proiectul de lege vizează doar sectorul public și doar pensiile speciale, iar în sectorul privat cumulul pensie-salariu este permis.
Care sunt excepțiile de la cumulul pensie - salariu
Proiectul de lege îi obligă pe cei cu pensii speciale să renunțe la 85% din pensie dacă vor să continue să lucreze la stat.
Potrivit proiectului, de la prevederile legii sunt exceptate persoanele alese în funcțiile publice și persoanele numite în instituțiile sau autoritățile publice prin hotărâre a Camerei Deputaților, a Senatului ori a camerelor reunite ale Parlamentului.
Acestea pot cumula pensia cu salariu pe durata exercitării mandatului.
Excepțiile îi includ pe judecătorii Curții Constituționale (CCR), Avocatul Poporului, membrii Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), membrii Curții de Conturi, conducerea Consiliului Concurenței, membrii Consiliului Legislativ, membrii Autorității Electorale Permanente (AEP), membrii Consiliilor de Administrație și ai conducerilor unor autorități autonome.