Celebra „revenge dress” sau „rochia răzbunării”, purtată de prinţesa Diana după ce prinţul Charles şi-a mărturisit public infidelitatea, va fi scoasă la licitaţie de Sotheby's în New York pe 9 decembrie, a anunţat joi casa de licitaţii, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Rochia neagră cu decolteu creată de Christina Stambolian este estimată la o sumă cuprinsă între 150.000 şi 300.000 de dolari (129.000 şi 259.000 de euro), a precizat Sotheby's într-un comunicat.
"Revenge dress" / Sursă foto: Profimedia Images
O parte din încasări va fi direcţionată către spitalul regal din Edinburgh, Scoţia, specializat în sănătatea mintală.
Înaintea licitaţiei, rochia va fi expusă la Londra în perioada 18-24 septembrie, la Hong Kong (1-15 octombrie), Geneva (6-11 noiembrie) şi New York (din 2 decembrie).
„Prinţesa inimilor” a purtat această ţinută îndrăzneaţă, care sfida codurile regalităţii britanice, cu prilejul unei gale caritabile în iunie 1994, după ce soţul ei, de care se separase, şi-a recunoscut infidelitatea la televiziune.
„Prinţesa Diana a transformat această rochie într-unul dintre cele mai puternice mesaje pe care le-a transmis vreodată”, remarcă Morgane Halimi, responsabilul departamentului poşete şi modă în cadrul Sotheby's.
„Ceea ce a devenit un moment viral pe scară mondială (...) a oferit tuturor, dar mai ales femeilor, permisiunea de a utiliza moda nu doar ca o simplă podoabă, ci într-o manieră intenţionată şi plină de semnificaţie: asemenea unui scut, unei arme sau ambele în acelaşi timp”.
Rochia a mai fost vândută la licitaţie în profitul unor asociaţii caritabile din domeniul luptei cu cancerul şi SIDA în iunie 1997, cu puţin timp înainte de moartea Dianei într-un accident rutier la Paris, pe 31 august, la vârsta de 36 de ani.