Cupa Mondială 2026 a început pe 11 iunie, iar până acum au fost jucate un număr de 12 meciuri în SUA, Canada și Mexic. În cel mai recent meci, selecţionata Suediei a învins fără drept de apel echipa Tunisiei, cu scorul de 5-1, duminică seara, pe Monterrey Stadium. Meciurile grupelor G-L nu au fost jucate încă, însă în restul grupelor se formează deja un clasament.
Cupa Mondială 2026, cel mai prestigios turneu din lumea fotbalului, a început joi, 11 iunie, cu meciul de deschidere dintre Mexic și Africa de Sud, care s-a terminat cu 2 la 0 în favoarea țării gazdă. În primul meci al Mondialului au fost acordat trei cartonașe roșii, două pentru Africa de Sud și unul pentru Mexic.
Spania, campioana europeană en-titre şi una dintre favoritele de la Cupa Mondială 2026, intră şi ea în competiţia din America luni. De la ora 19.00, ibericii vor întâlni Capul Verde, o naţională exotică, în direct la Antena 1. Programul zilei a 5-a de la CM 2026 mai include şi partida Iran – Noua Zeelandă, în noaptea de luni spre marţi, de la ora 04.00. Meciul va fi difuzat, de asemenea, de Antena 1.
Rezultatele și clasamentele grupelor Cupei Mondiale după 12 meciuri
Grupa A
- Mexic - 3 puncte
- Coreea de Sud - 3 puncte
- Cehia - 0 puncte
- Africa de Sud - 0 puncte
În meciul dintre Mexic și Africa de Sud (2-0), golurile au fost marcate de Julian Quinones (9), Raul Jimenez (67). Cele trei cartonașe roșii le-au fost acordate lui Yaya Sithole (Africa de Sud/minutul 49), Themba Zwane (Africa de Sud/minutul 84) și lui Cesar Montes (Mexic/minutul 90+2).
În meciul dintre Coreea de Sud și Cehia (2-1), golurile au fost marcate de Inbeom Hwang (Coreea de Sud/minutul 67), Hyeongyu Oh (Coreea de Sud/minutul 80), respectiv Ladislav Krejci (Cehia/minutul 59).
Grupa B
- Elveția - 1 punct
- Canada - 1 punct
- Qatar - 1 punct
- Bosnia și Herțegovina - 1 punct
În meciul dintre Canada și Bosnia (1-1), scorul a fost deschis de atacantul care joacă la „U” Cluj în România, Jovo Lukic (Bosnia și Herțegovina/minutul 21), iar canadienii au egalat în minutul 78 prin Cyle Larin.
În meciul dintre Qatar și Elveția (1-1), scorul a fost deshis prin penalty de Breel Embolo (Elveția/minutul 17), iar Qatar a reușit să egaleze în minutul 90+4, prin autogolul elvețianului Miro Muheim.
Grupa C
- Scoția - 3 puncte
- Maroc - 1 punct
- Brazilia - 1 punct
- Haiti - 0 puncte
În meciul dintre Brazilia și Maroc (1-1), scorul a fost deschis de Ismael Saibari (Maroc/minutul 21), iar brazilienii au egalat prin Vinicius Jr, în minutul 32.
De partea cealaltă, în meciul dintre Haiti și Scoția (0-1), unicul gol al partidei a fost înscris de John McGinn, în minutul 28.
Grupa D
- SUA- 3 puncte
- Australia - 3 puncte
- Turcia - 0 puncte
- Paraguay - 0 puncte
În meciul dintre SUA și Paraguay (4-1), golurile au fost înscrise de Damian Bobadilla (Paraguay/autogol în minutul 7), Folarin Balogun (SUA/minutele 31 și 45+5), Mauricio (Paraguay/minutul 73) și Giovanni Reyna (SUA/minutul 90+8).
Americanii au avut un gol anulat în minutul 28 din cauza unui offside.
În meciul dintre Australia și Turcia (2-0), golurile au fost marcate de Nestory Irankunda (Australia/minutul 27) și de Connor Metcalfe (Australia/minutul 75).
Grupa E
- Germania - 3 puncte
- Coasta de Fildeș - 3 puncte
- Ecuador - 0 puncte
- Curacao - 0 puncte
În meciul dintre Germania și Curacao (7-1), scorul a fost deschis în minutul 6 de germanul Felix Nmecha, iar Curacao a reușit să egaleze în minutul 21 prin Livano Comenenci. Restul golurilor au fost înscrise de: Nico Schlotterbeck (Germania/minutul 38), Kai Havertz (Germania/minutele 45+5 din penalty și 88), Jamal Musiala (Germania/minutul 47) Nathaniel Brown (Germania/minutul 68) și Deniz Undav (Germania/minutul 78).
În meciul dintre Coasta de Fildeș - Ecuador (1-0), unicul gol al partidei a fost înscris Amad Diallo în minutul 90.
Grupa F
- Suedia - 3 puncte
- Japonia - 1 punct
- Olanda - 1 punct
- Tunisia - 0 puncte
În meciul dintre Olanda și Japonia (2-2), golurile au fost marcate de Virgil van Dijk (Olanda/minutul 51), Keito Nakamura (Japonia/minutul 57), Crysencio Summerville (Olanda/minutul 64) și Daichi Kamada (Japonia/minutul 89).
În meciul dintre Suedia și Tunisia (5-1), golurile au fost marcate de Yasin Ayari (Suedia/minutele 7 și 90+6), Alexander Isak (Suedia/minutul 30), Viktor Gyokeres (Suedia/minutul 59), Mattias Svanberg (Suedia/minutul 86) și de Omar Rekik (Tunisia/minutul 43).
Cupa Mondială 2026 se vede în universul Antena, pe Antena 1, Antena 3 CNN și Antena PLAY.