Un buncăr antiatomic din timpul Războiului Rece urmează să fie scos la licitație în luna decembrie, în Marea Britanie, informează BBC.
Buncărul "autonom", descris ca fiind amplasat discret într-un deal la periferia orașului Bristol, are un preț orientativ de 20.000 de lire sterline sau aproximativ 23.000 de euro, notează sursa citată.
Această facilitate a fost construită în anii '60 din secolul trecut ca post de observație pentru voluntarii Corpului Regal de Observatori (ROC), astfel încât aceștia să poată măsura undele de șoc și căderile radioactive în cazul unui atac nuclear.
Buncărul este scos la licitație de agenția imobiliară David Plaister.
În prezent, el nu este racordat la apă curentă și nici la rețeaua de electricitate, dispunând doar de o toaletă rudimentară (vizibilă în mini-galeria foto următoare).
"Am primit multe întrebări despre o eventuală renovare și transformarea lui într-un loc de cazare pe Airbnb. Ar fi o experiență unică (... ) Nu am mai văzut așa ceva până acum. Este unic din punct de vedere al condiției și amplasării", a declarat Ben Payne, reprezentantul agenției imobiliare.
Buncărul scos la vânzare a fost construit în perioada de vârf a tensiunilor cu URSS
Buncărul este situat lângă satul Hallen, pe o creastă cu vedere la estuarul râului Severn.
A fost unul dintre cele aproximativ 1.500 de buncăre construite pentru corpul de observatori în întreaga țară, în perioada de vârf a tensiunilor cu fosta Uniune Sovietică.
Buncărele ROC au fost dezafectate în anii '90, când amenințarea unui război nuclear părea că s-a diminuat.
Ascunzătoarea este accesibilă printr-o trapă, iar o scară permite intrarea în subteran.
Facilitatea dispune de o cameră principală de 12 metri pătrați, un hol separat și o toaletă. În locație, încă se află o parte din mobilierul original, inclusiv paturile suprapuse pentru două sau trei persoane și un mic birou.
Buncărul, care făcea parte dintr-o proprietate învecinată, este vândut separat de proprietar, în starea curentă, fără îmbunătățiri, la licitația programată la Leigh Court în Bristol, pe 9 decembrie.
"Buncărul este, cu siguranță, o oportunitate pentru pasionații de istorie interesați să-l transforme într-un mic muzeu", a estimat Ben Payne, adăugând că agenția sa imobiliară a planificat mai multe vizite la proprietate pentru potențialii cumpărători.