Antena 3 CNN Cupa Mondială 2026 Decizie uriașă pentru România la CM 2026. Arbitrul român Istvan Kovacs a fost ales să arbitreze meciul 1.000 din istoria competiției

Decizie uriașă pentru România la CM 2026. Arbitrul român Istvan Kovacs a fost ales să arbitreze meciul 1.000 din istoria competiției

Andrei Paraschiv
2 minute de citit Publicat la 10:10 18 Iun 2026 Modificat la 10:31 18 Iun 2026
Arbitrul român Istvan Kovacs. Foto: Getty Images

Arbitrul român Istvan Kovacs, aflat pentru a doua oară după ediția din 2022 în lotul arbitrilor pentru Mondial, a primit prima delegare în calitate de central la cea mai importantă competiție din lume. FIFA l-a delegat pe arbitrul din Carei să conducă meciul dintre Tunisia și Japonia de la Cupa Mondială 2026, de pe 21 iunie. Meciul este mult mai important însă: va fi partida cu numărul 1.000 din istoria Cupei Mondiale, a anunțat Fedrația Română de Fotbal (FRF).

FIFA l-a delegat pe Kovacs să conducă meciul dintre Tunisia și Japonia de la Cupa Mondială 2026, programată duminică, 21 iunie, la ora 7:00 (ora României). Meciul este unul special, fiind partida cu numărul 1.000 din istoria Cupei Mondiale și se va disputa pe stadionul din Monterrey, Mexic, o arenă de 53.000 de locuri unde s-a jucat și Tunisia – Suedia, meci terminat cu 1-5.

Din brigada pentru partida Tunisia – Japonia vor mai face parte conaționalii Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, asistenți, în timp ce al patrulea oficial va fi Juan Calderon, din Costa Rica.

Odată cu această delegare, Istvan Kovacs devine primul arbitru român, de la Ioan Igna în 1986, care conduce o partidă la Cupa Mondială. În urmă cu patru decenii, Igna a arbitrat duelurile RFG – Scoția, în faza grupelor, și Brazilia – Franța, în sferturile de finală.

Pierluigi Collina, șeful arbitrajului FIFA și președintele Comisiei de Arbitri FIFA, a declarat că numirea, deși este o onoare specială, „s-a bazat exclusiv pe criteriile obișnuite aplicate pentru a alege cel mai bun oficial pentru meci”, potrivit FIFA.

„L-am selectat pe arbitrul pe care îl considerăm cel mai bun pentru acest meci. Și, bineînțeles, prin coincidență, el este numit și pentru al 1.000-lea meci. Așadar, pentru el, este ceva în plus, ceva special pe deasupra. Arbitrajul unui meci al Cupei Mondiale FIFA este întotdeauna un privilegiu imens, este o mare onoare”, a declarat italianul, el însuși un fost arbitru care a oficiat finala Cupei Mondiale dintre Brazilia și Germania în 2002, de-a lungul unei cariere ilustre.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by FIFA (@fifa)

„Cu siguranță, a intra în istoria fotbalului, a intra în istoria Cupei Mondiale FIFA, a fi numit și a te afla pe terenul de joc pentru a arbitra meciul cu numărul 1.000 este cu siguranță ceva în plus. Am decis să creăm un echipament special de meci pentru a sărbători acest meci și este unul frumos, cu câteva detalii aurii: dungi și o insignă cu trofeul și numărul 1.000 pe el”, a adăugat Collina.

Kovács, în vârstă de 41 de ani, s-a impus ca unul dintre cei mai importanți arbitri din Europa. El a făcut parte din grupul oficialilor de meci la Cupa Mondială din Qatar din 2022, unde a ocupat funcția de al patrulea oficial în opt meciuri. Numirea sa în Meciul 1.000 de la Cupa Mondială din 2026 marchează primul său meci ca arbitru la o Cupă Mondială FIFA.

Citește mai multe din Cupa Mondială 2026
» Citește mai multe din Cupa Mondială 2026
TOP articole