Poliţia Municipiului Deva, a transmis, luni, că a descoperit, într-un bloc din oraş, doi bărbaţi decedaţi, în apartamente diferite. "Decesul celor două persoane ar fi survenit ca urmare a intoxicaţiei cu monoxid de carbon", au anunţat autorităţile.
Doi bărbaţi, unul de 63 de ani şi altul de 38 de ani, au fost găsiţi morţi într-un bloc din Deva, în apartamente diferite, iar trupurile neînsufleţite au fost transportate la Serviciul Judeţean de Medicină Legală.
”Poliţia Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 22 februarie, de către o femeie, cu privire la faptul că o persoană nu răspunde la telefon, existând riscul ca aceasta să fie decedată.
Poliţiştii s-au deplasat la adresa indicată, unde au identificat într-un apartament al imobilului un bărbat de 63 de ani, din comuna Turdaş, decedat. În timpul efectuării cercetărilor la faţa locului, la etajul superior al imobilului, într-un alt apartament, a fost descoperită o altă persoană decedată.
În urma efectuării necropsiei medico-legale, s-a stabilit faptul că decesul celor două persoane, găsite fără viaţă într-un imobil din municipiul Deva, în cursul zilei de 22 februarie a.c., ar fi survenit ca urmare a intoxicaţiei cu monoxid de carbon. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care s-a produs evenimentul", a comunicat IPJ Hunedoara.