Antena 3 CNN Politică FIFA a anunţat un „parteneriat real” cu Consiliul Păcii și planuri pentru un stadion în Fâșia Gaza. Trump: „Gianni va aduce vedete”

FIFA a anunţat un „parteneriat real” cu Consiliul Păcii și planuri pentru un stadion în Fâșia Gaza. Trump: „Gianni va aduce vedete”

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 11:11 20 Feb 2026 Modificat la 11:11 20 Feb 2026
Președintele FIFA, Gianni Infantino, și Donald Trump, în Washington, 19 februarie 2026. Sursa foto: Hepta

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), Gianni Infantino, a fost un oaspete neobişnuit la prima reuniune a controversatului „Consiliu pentru Pace” al preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, care a avut loc joi, la Washington, relatează DPA, potrivit Agerpres.

„Toată lumea trebuie să susţină pacea”, a declarat Gianni Infantino la Washington, adăugând că FIFA vrea să ajute şi ea.

În discursul său de deschidere a reuniunii, Trump a afirmat că „Gianni va aduce vedete”.

Într-un clip promoţional, prezentat de Infantino, FIFA a subliniat planurile sale de a construi terenuri de fotbal şi un stadion de 25.000 de locuri în Fâşia Gaza.

Trump a precizat că FIFA va ajuta la strângerea a 75 de milioane de dolari pentru proiecte legate de fotbal în Gaza.

Criticii l-au acuzat pe Infantino că este prea apropiat de guverne care nu împărtăşesc valorile occidentale.

Oficialul elveţian are legături strânse cu Trump, a cărui ţară va găzdui în această vară Cupa Mondială de fotbal, împreună cu Canada şi Mexic.

La tragerea la sorţi a grupelor Cupei Mondiale, în decembrie anul trecut, Infantino i-a acordat lui Trump o distincţie nou-înfiinţată, Premiul FIFA pentru pace.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole